Sistemul electoral mixt a fost votat cu 74 de voturi!

Proiectul de Lege privindsistemul electoral mixt a fost votat astăzi, 20 iulie, în lectură finală cu votul a 74 de deputați. Deputații PCRM, PLDM și PL au părăsit sala Parlamentului.

Astfel, alegerile parlamentare în Republica Moldova se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt – 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, la fel ca în prezent, iar ceilalți 51 – în circumscripții uninominale

Documentul prevede formarea circumscripțiilor de către o Comisie specială instituită de Guvern, din care vor face parte reprezentanți ai societății civile, partidelor parlamentare și extra-parlamentare, reprezentanți ai minorităților naționale, mediului academic, experți etc. Informația despre circumscripțiile electorale va fi publicată în ”Monitorul Oficial” cu 1 an înainte de alegeri.

Totodată, pentru asigurarea unei bune reprezentări a alegătorilor de peste hotare și din stânga Nistrului în Parlament urmează ca printre criteriile existente pentru formarea circumscripțiilor să fie inclus și criteriul de împărțire geografică.

Documentul prevede certificatul de integritate, obligatoriu la înregistrarea candidatului.

Totodată, va fi micșorat plafonul de contribuție financiară a candidaților până la 50 de salarii medii pentru persoanele fizice și 100 de salarii medii pentru persoanele juridice. Pânăîn prezent, persoanele fizice pot dona 200 salarii medii, iar cele juridice – 400.

Astfel, pentru promovarea femeilor în politică, partidele care vor menține cota existentă de 40% și pentru circumscripțiile uninominale vor beneficia de un spor financiar bugetar de cel puțin 10%, care, conform unui coeficient, va crește cu fiecare candidat femei ajunsă în Parlament.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.