16:45:52 19.04.2024
Stiri

Fals: Spitalul raional din Criuleni va fi închis

Social 19.07.2017 16:20 Vizualizări1814 Autor: Ziarul National
Fals: Spitalul raional din Criuleni va fi închis


În buletinul de știri din 14 iulie curent, postul de televiziune NTV Moldova a difuzat reportajul „Reparat pentru a fi închis”, în care se afirmă că Spitalul Raional Criuleni urmează a fi închis din cauza unei reforme spitalicești propuse de autoritățile centrale. Reprezentanții Ministerului Sănătății declară că această instituție medicală nu va fi închisă, iar reportajul dezinformează cetățenii.

Reportajul (al doilea din buletinul de știri) începe cu afirmația că în acest an au fost alocate „peste 80 de mii de euro pentru renovarea Secției Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Raional Criuleni. Lucrările urmează a fi încheiate în două luni, iar instituția medicală figurează pe lista celor care vor fi comasate cu altele, pentru a forma Spitalul regional Centru-Chișinău 2”. Deși în titlu se afirmă că spitalul e reparat pentru a fi închis, în reportaj se spune că instituția medicală urmează a fi comasată, fără ca jurnalista să explice ce reprezintă această comasare.

Comasare versus închidere

În reportaj sunt inserate opiniile câtorva pacienți care spun că nu sunt de acord cu închiderea spitalului: „Oamenii au criticat intenția guvernanților de a-i obliga să meargă la medic tocmai la Chișinău, după ce le-au fost asigurate condiții în centrul raional”. Din reportajul NTV Moldova lipsește opinia conducerii Spitalului din Criuleni sau alte informaţii relevante privind statutul instituției după reforma spitalicească propusă de Ministerul Sănătății. Contactată de Asociația Presei Independente (API), directoarea Spitalului raional Criuleni, Silvia Arhire, a declarat că instituția medicală nu se va închide.

„În acea zi eram în concediu medical, dar reportera oricum putea să mă contacteze, să-i explic ce presupune reforma, sau putea să intervieveze șefii de secții sau pe directorul medical. Însă au fost intervievaţi angajați care nu cunosc încă informații despre comasare: o asistentă medicală și un student de la medicină care abia a finisat anul doi de studii”, a specificat S. Arhire.

Întrebată de API cine i-a spus că Spitalul din Criuleni va fi închis, autoarea acestui reportaj, jurnalista Gabriela Burjacovschi, a refuzat să răspundă la întrebare: ”Eu sunt reporter NTV Moldova şi am făcut reportaj pentru postul la care lucrez. Mai mult de atât nu am ce comenta”.

Ministerul Sănătății: „Spitalul din Criuleni va funcţiona în continuare”

Pe de altă parte, Maria Dimineț, consilieră a Ministrei Sănătății, a declarat pentru API că postul NTV Moldova a dezinformat publicul în acest caz. Ea a specificat că proiectul reformei spitalicești nu prevede închiderea spitalelor, ci reorganizarea și modernizarea acestora: cele raionale vor avea statut de spitale regionale, altele - de spitale locale: „Un spital regional va avea un management comun cu unele spitale locale. De exemplu, Spitalul din Criuleni, potrivit proiectului reformei, are statut de spital local și împreună cu Spitalul local din Anenii Noi vor avea un management comun cu Spitalul Regional „Sfânta Treime”. Asta înseamnă că aceste trei instituții medicale vor avea o singură conducere, însă toate trei spitale vor activa în continuare”. Maria Dimineț a mai explicat că, în Spitalul din Criuleni, vor fi oferite servicii medicale de diagnostic și tratament în condiții de ambulatoriu. „În staționar vor fi tratați bolnavii cronici, bătrânii, bolnavii care au nevoie de reabilitare și îngrijiri paliative (de scurtă durată). De asemenea, în cadrul spitalului local va fi disponibil serviciul „Chirurgia de o zi”, unde vor fi tratate cazuri simple. Iar procedurile medicale complicate, intervențiile performante vor fi efectuate la Spitalul Regional „Sfânta Treime”, unde există condiții moderne de tratament, echipe de medici bine pregătite, ceea ce nu are spitalul din Criuleni și alte instituţii cu statut de spital local”, a concluzionat consiliera MS.

Introducerea managementului administrativ comun este prevăzută de Conceptul reformei spitalelor în Republica Moldova care va contribui, potrivit autorităţilor, la eficientizarea utilizări mijloacelor financiare.

Lilia Zaharia

Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informației false şi tendențioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI).


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md