„Fals, de trei ori fals, Anatol Ţăranu. Opoziţia nu a participat la dezbaterile mimate de Candu şi gaşca de bandiţi. Şi bine a făcut, pentru că ar fi dat legitimitate unor impostori. Despre celelalte probleme majore. Opoziţia chiar acţionează la modul cel mai serios şi zilnic. PAS-ul a pus problema educaţiei, profanată de binomul PD-PSRM, Platforma DA a oprit practic devalizarea şi demolarea sistemului medical. Opoziţia a oprit cu forţe consolidate adoptarea legii cu privire la legalizarea banilor furaţi. Tot Platforma a pichetat acum câteva săptămâni Banca Naţională şi a cerut publicarea raportului Kroll, iar ieri a avut o întâlnire cu guvernatorul Cioclea. Nu este zi ca Opoziţia să nu vină cu propuneri. De exemplu, concepţia Platformei de îmbunătăţire a sistemului proporţional este una extrem de judicioasă. A zis ceva Candu măcar ceva despre asta? Nu, pentru că nu convine. Opoziţia a venit şi cu un program coerent de guvernare, merge în teritoriu, se deplasează la Bruxelles, convinge europenii să nu dea bani fără condiţionalităţi”, a menţionat Vasile Năstase.

„Cred cu tărie că Republica Moldova nu a avut niciodată o Opoziţie antioligarhică mai pregatită şi mai capabilă să facă ordine în ţară decât cea actuală. Chiar dacă nu are bani şi are în faţă un regim care a furat miliarde, care deţine 90 la sută din audiovizual, care controlează justiţia şi instituţiile coercitive ale statului, care corupe zeci de deputaţi, care corupe sute şi miii de primari şi consilieri. Dacă i-a scăpat ceva Opoziţiei şi o poţi ajuta cu ceva substanţial, uşile sunt deschise. Mâine mergem să protestăm la parlament, acolo unde se baricadează impostorii şi uzurpatorii. Protestăm nu doar împotriva mixtului, respins de experţii europeni, ci împotriva tentativei de a distruge definitiv democraţia şi viitorul acestei ţări, pentru independenţa căreia am votat ambii în 1991”, a adăugat Vasile Năstase.