Actualitate

România este singura ţară din Uniunea Europeană cu ambasadă funcţională în Siria

”Având în vedere atât prezenţa tradiţională a Republicii Portugheze în cele două state africane, cât şi posibilităţile de gestionare a situaţiilor consulare de către misiunile diplomatice portugheze din cele două state menţionate, prin dispoziţiile primului document, partea portugheză va prelua asistenţa şi protecţia cetăţenilor români din cele două ţări. În acelaşi timp, ca o recunoaştere a capacităţii de soluţionare a cazurilor de protecţie şi asistenţă consulară, într-o zonă de conflict, al doilea document stabileşte preluarea protecţiei şi asistenţei consulare în beneficiul cetăţenilor portughezi de către România, singurul stat-membru UE cu misiunea diplomatică deplin operaţională la Damasc”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Ministerul de Externe român precizează că iniţiativa încheierii celor două înţelegeri a avut loc în cadrul eforturilor generale de asigurare la cele mai înalte standarde a asistenţei şi protecţiei consulare pentru cetăţenii români, ”una dintre liniile de acţiune ale Ministerului Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, reprezentând-o identificarea de noi modalităţi de sprijin pentru cetăţenii români aflaţi în state unde România nu are reprezentare diplomatică şi consulară de carieră rezidentă”.

De la începutul crizei din Siria, România, singura ţară care şi-a menţinut permanent funcţională misiunea diplomatică de la Damasc, a acordat asistenţă consulară în mai multe rânduri unor cetăţeni occidentali, la solicitarea statelor lor de origine. Majoritatea statelor occidentale şi-au retras personalul de la ambasadele din Siria. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *