GATA cu jafurile bancare? Ce prevede NOUA Lege privind activitatea băncilor din R. Moldova, elaborată împreună cu experți ai UE
Crime de genul furtului miliardului ar putea fi prevenite. Cel puțin, așa promit autorii proiectului Legii privind activitatea băncilor, aprobat săptămâna trecută în prima lectură de Parlament.
Documentul își propune să dezvolte instrumente de supraveghere necesare pentru prevenirea și minimizarea unor eventuale deficiențe din activitatea băncilor la etape incipiente.
Proiectul prevede crearea unui cadru de guvernanță corporativă în bănci, dar și introducerea unui șir de cerințe noi pentru evaluarea și cuantificarea riscurilor de către acestea.
Astfel, BNM ar putea acorda licență de activitate unei bănci numai după ce aceasta va prezenta informația privind acționarii direcți și indirecți ai instituției, inclusiv beneficiarii reali, și se va convinge că banca poate administra „prudent și sănătos” interesele deponenților și ale altor creditori.
„Un sistem bancar mai bine gestionat și mai bine supravegheat oferă în ultimă instanță și o mai mare siguranță deponenților și consumatorilor. Acest proiect de lege este rodul muncii de doi ani a echipei Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și a experților europeni din cadrul unui proiect de asistență tehnică, având ca scop perfecționarea legislației bancare naționale conform celor mai bune practici internaționale privind activitatea de licențiere, reglementare și supraveghere a băncilor ”, a declarat viceguvernatorul BNM, Cristina Harea, ca în Parlament.
Proiectul legii armonizează legislația bancară a R. Moldova cu standardele și principiile internaționale și a fost elaborat cu finanțarea UE, în cadrul proiectului Twinning.
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an
România și R. Moldova se CONECTEAZĂ prin „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film”. Chișinăul găzduiește un nou eveniment finanțat prin intermediul DDRM
FOTO // NATO a donat Armatei Naționale echipamente medicale în valoare de 700 000 de euro: Trusele, repartizate în unitățile militare