Și tu faci asta. PERICOLUL din sticlele de plastic: „Este un adevărat cuib de bacterii”
O fiinţă umană poate trăi până la trei săptămâni fără mâncare. Totuşi, când vine vorba despre apă, maximumul de zile care poate trece în lipsa acestui lichid este de şapte. Totuşi, există un pericol când vine vorba despre recipientul din care oamenii beau apă.
Cu un corp compus în proporţie de 60% din apă şi având în vedere faptul că în jur de patru litri de apă sunt eliminaţi, zilnic, prin intermediul transpiraţiei, urinei şi respiraţiei, hidratarea este un element esenţial pentru o viaţă sănătoasă, mai ales în timpul zilelor călduroase de vară, scrie Gândul.
În încercarea de a bea cantitatea de apă recomandată pentru consumul zilnic, facem tot ce putem, incluzând aici folosirea sticlelor de apă.
Cei mai mulţi dintre noi, cumpărăm o sticlă de apă şi apoi o refolosim. Este un lucru bun pentru mediul înconjurător, însă nu şi pentru sănătate.
Specialiştii compară consumul de apă dintr-o sticlă refolosită cu momentul în care o persoană ar linge jucăria căţelului lor.
Recipietul din care bem apă acasă sau la birou, poate fi un adevărat „cuib” de bacterii.
O echipă de cercetători a analizat în laborator sticlele de apă folosite de atleţi. Rezultatul? Îţi face pielea de găină!
Specialiştii au găsit pe sticlele refolosite peste 300.000 de bacterii pe centimetru pătrat.
Locuitorii raioanelor Strășeni şi Călărași vor avea apă potabilă din Nistru via ,,Apă-Canal Chișinău"
SUA au depășit Rusia în ceea ce privește exporturile R. Moldova: Pe piața României ajung în continuare cele mai mult produse autohtone
Maia Sandu, ÎNTREVEDERE cu reprezentanții partidelor proeuropene. „Proiectul de integrare europeană nu este al unui sau al mai multor partide, ci al tuturor cetățenilor care vor să trăiască în pace, siguranță și bunăstare”