Masteranzi din Franța, Portugalia, Olanda, Italia și Grecia vor face stagii de practică în cadrul Președinției

Preşedintele Igor Dodon a anunţat că tineri din diasporă vor face stagii de practică în cadrul Preşedinţiei şi îi vor asistă pe consilierii prezidențiali timp de două – trei luni. Stagiarii selectați sunt studenți masteranzi din Franța, Portugalia, Olanda, Italia și Grecia.

Anul acesta am decis să le oferim tinerilor din diasporă oportunitatea de a pune în practică cunoștințele pe care le-au dobândit în cadrul celor mai prestigioase Universități din lume.

În urma unui concurs riguros, în cadrul căruia am primit zeci de aplicări, am selectat șase candidați ambițioși“, a menţionat Igor Dodon.

Cei şase tineri sunt: Ana Ciorici – studentă la Universitatea Paris XIII Nord, Franța, Felicia Petrașco – studentă la Universitatea Catolică Portugheză, Portugalia, Ana-Maria Moscaliova – studentă la Universitatea din Milano, Italia, Ștefan Țibuleac – absolvent al Universității Panteon din Atena, Grecia, Mihaela Nichifor – studentă la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Franța, Victoria-Eliza Chirnițchi – studentă la Universitatea din Maastricht, Olanda.

Igor Dodon a spus că valorificarea potențialului tinerilor, precum și oferirea oportunităților pentru ca aceștia să se poată realiza profesional acasă constituie un obiectiv major în agenda sa de președinte.

“Stagiul de practică destinat tinerilor studenți este primul pas menit să readucă acasă tinerii”, a adăugat şeful statului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.