Washington Post: Emiratele Arabe Unite s-au aflat în spatele atacurilor cibernetice asupra site-urilor guvernamentale din Qatar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oficiali americani, sub protecția anonimatului, susțin că Emiratele Arabe Unite s-ar afla în spatele atacurilor informatice care au vizat site-urile autorităţilor de la Doha cu scopul postării de afirmaţii false atribuite emirului Qatarului, generând o amplă criză regională, relatează cotidianul Washington Post, potrivit Mediafax.

Informaţiile colectate de agenţiile de spionaj americane au confirmat faptul că, pe data de 23 mai, lideri din cadrul Administraţiei Emiratelor Arabe Unite au discutat despre implementarea unui plan de a posta informaţii false pe site-urile şi conturile pe reţele de socializare ale autorităţilor de la Doha.

În urma atacurilor cibernetice de la finalul lunii mai au fost postate o serie de afirmaţii false atribuite Şeicului Tamim Bin Hamad al-Thani, emirul Qatarului, inclusiv una în care acesta ar fi catalogat Iranul drept o „putere islamică” şi ar fi lăudat gruparea militantă Hamas.

Citând presupusele afirmaţii ale emirului de la Doha, Arabia Saudită, Bahrain, Egipt şi Emiratele Arabe Unite au interzis imediat difuzarea posturilor qatariote şi au rupt relaţiile diplomatice şi comerciale cu Qatarul.

Emiratele Arabe Unite au negat vehement informaţiile cuprinse în materialul publicat în Washington Post.

„EAU nu a avut niciun rol în presupusele atacuri informatice descrise în articol”, se afirmă într-un comunicat semnat de Yousef al-Otaiba, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Washington.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi Bahrainul au impus sancţiuni Qatarului, acuzând această ţară că ar susţine terorismul şi ar avea relaţii bune cu Iranul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...