Studenții liberali solicită Guvernului să preia practica României, prin care bursele sunt achitate și pe timp de vară

Clubul Studenților Liberali au expediat o solicitare în adresa Guvernului. Aceștia vor ca bursele studențești să fie achitate și pe timp de vară, în mărime de 70%. Potrivit autorilor scrisorii, aceasta este o practică existentă și în alte state, inclusiv România.

Urmând practica altor state, inclusiv România, solicităm amendarea hotărârii de guvern nominalizată mai sus, prin care studenților să le fie calculate și achitate burse de studii şi în perioada vacanței de vară, în cuantum 70% din suma bursei acordate de instituția de învățământ, pentru a facilita accesul la învățământul superior, în mod special al tinerilor din mediul rural și localitățile mic urbane, cu frecvență la zi, pentru a sprijini eforturile depuse în cursul anului de studii şi spre protecția socială a acestora”, se arată în demersul înaintat de studenții liberali.

Reamintim că Parlamentul de la București a votat la mijlocul lunii mai, anul curent un amendament depus la Ordonanta de Guvern care prevede acordarea burselor pentru studenți și în perioada de vară.

Bursele în valoare de 201 lei românești (cca 1000 lei moldovenești) sunt acordate pentru eforturile depuse de studenți pe parcursul anului de studii, dar și pentru protecția socială a acestora.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.