Potrivit martorilor, patru kamikaze au comis marţi seara atacuri în districtul Molai, situat la circa cinci km de centrul oraşului. Atacurile nu au fost revendicate până în prezent.

Şeful poliţiei din statul Borno, Damian Chukwu, a afirmat că printre cele 17 victime se află şi atacatorii sinucigaşi.

Acesta este ultimul episod dintr-o serie de atacuri sinucigaşe din oraş în ultimele câteva săptămâni. Borno, a cărui capitală este Maiduguri, este statul nigerian cel mai afectat de o mişcare de insurgenţă declanşată în urmă cu opt ani de către Boko Haram.

Gruparea islamistă este responsabil de moartea a peste 20.000 de persoane şi a forţat circa 2,7 milioane de persoane să-şi părăsească locuinţele, în scopul de a crea un stat islamic.