Cele patru întrebări la care ar trebui să răspundă cetăţenii la referendumul din 24 septembrie

La 24 septembrie cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova sunt invitaţi să participe la un referendum republican consultativ, care urmează a fi organizat la iniţiativa preşedintelui Igor Dodon. Comisia Electorală Centrală a anunţat deja că începând cu, 11 iulie, cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care se vor afla în străinătate în ziua referendumului se pot înregistra prealabil.

De asemenea, anterior s-a anunţat că pentru organizarea plebiscitului statul va trebui să aloce peste 74 milioane de lei.

Trebuie de notat, totuşi, că la 3 aprilie Partidul Liberal a contestat la Curtea Constituțională, decretul lui Igor Dodon privind referendumul consultativ. Liberalii au afirmat că există  argumente că decretul președintelui ar fi unul neconstituțional şi că are un caracter „pur populist”.

În cazul în care CC va declara constituţional documentul semnat de şeful statului şi va da undă verde plebiscitului, moldovenii vor trebui să răspundă la următoarele patru întrebări.

Susțineți abrogarea Legii miliardului?
Susţineţi abrogarea Legii nr.235 din 3 octombrie 2016privind emiterea obligaţiunilor  de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor  a obligaţiunilor de plată derivate din garanţiile de stat nr.807 din 17 noiembrie 2014 şi nr.101 din 1 aprilie 2015 (privind acoperirea furtului miliardului?)

Susțineți acordarea președintelui RM a drepturilor constituţionale suplimentare privind dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate?

Susțineți reducerea numărului de deputați în Parlament de la 101 la 71?

Susțineți audierea în instituțiile de învățământ a disciplinei „Istoria Moldovei”?

Reamintim că la 5 septembrie 2010, în Republica Moldova a avut loc un referendum constituţional, în cadrul căruia alegătorii s-au expus în problema alegerii directe a şefului statului. Atunci alegătorilor li s-a propus să răspundă la întrebarea “Sînteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”.

Plebiscitul din 5 septembrie 2010 nu a fost validat însă din cauza prezenţei joase a alegătorilor. Doar 30.29%* de cetăţeni cu drept de vot s-au prezentat la urne de vot din minimul necesar de 1/3 de persoane înscrise în listele electorale

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.