14:22:55 28.03.2024
Stiri

Un cetățean străin a obținut, în R. Moldova, DESPĂGUBIRI pentru reținerea zborului: La cine a apelat, după ce compania aeriană i-a refuzat cererea

Social 11.07.2017 15:18 Vizualizări8113 Autor: Ziarul National
Un cetățean străin a obținut, în R. Moldova, DESPĂGUBIRI pentru reținerea zborului: La cine a apelat, după ce compania aeriană i-a refuzat cererea


Un cetățean străin care urma să zboare recent din R. Moldova la o oră anumită, dar cursa a întârziat, a ținut să facă uz de drepturile sale și să pună la respect compania aeriană, cerând despăgubiri.

Operatorul aerian a refuzat să-i satisfacă cererea de a-i achita compensații ca urmare a reținerii zborului, așa că cetățeanul a apelat la Agenția pentru Protecția Consumatorilor.

Instituția nu face publică denumirea companiei aeriene, dar susține că a studiat situația și a purtat discuții cu compania aeriană reclamată. Într-un final, aceasta a acceptat să-i achite clientului despăgubiri în sumă de 250 de euro.

Menționăm că, în cazul întârzierii zborurilor, potrivit Regulamentului privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, consumatorul are dreptul la o compensație în valoare de:

· 250 euro pentru toate zborurile de 1 500 de kilometri sau mai puţin;

· 400 euro pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 de kilometri;

· 600 euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidenţa literelor a) sau b).

Așa că, în caz de refuz la îmbarcare şi anularea sau întârziere prelungită a zborurilor, aveţi dreptul fie la rambursare, fie la redirecţionare.

Mai mult, liniile aeriene sunt obligate să vă informeze cu privire la drepturile Dvs. şi la reprogramarea zborului și aveţi dreptul la asistenţă – mâncare, băuturi răcoritoare și cazare, după caz. Consumatorul este în drept să pretindă repararea prejudiciului moral cauzat de serviciile necorespunzătoare, suma prejudiciul moral cauzat consumatorului fiind stabilită de instanţa judecătorească, iar consumatorul trebuie să facă dovada prejudiciului.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md