Vestea tristă a fost confirmată de unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, academicianul Eugen Simion. 

Prin moartea lui Augustin Buzura, cultura română pierde un mare prozator, pierde şi un caracter, un om de atitudine, un om moral. Acum, când el a dispărut, ne dăm seama că Buzura a fost şi rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Buzura a făcut ca România să nu fie sub comunism o Siberie a spiritului. Romanele lui Buzura au fost citite, căutate, reeditate, consultate în zeci de mii de exemplare pentru că oamenii vedeau acolo că el încearcă să spună adevărul. Un prozator în linia lui Slavici şi Rebreanu. Nu avea o frază strălucitoare, uşoară. Era greoaie dar gravă, nu zbura deasupra frazelor limbajul lui, ci căuta ceva în interiorul lucrurilor. Pierderea lui e uriaşă pentru literatura noastră”, a afirmat academicianul Eugen Simion.

Augustin Buzura s-a născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berinţa din judeţul Maramureş. A urmat liceul la Baia Mare şi a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie. A fost redactor, secretar general de redacţie, redactor-şef al revistei „Tribuna” din Cluj, la care a debutat în 1960. 

A abandonat medicina în favoarea literaturii, debutând editorial cu volumul de povestiri „Capul Bunei Speranţe” (1963). După încă o culegere de povestiri şi nuvele („De ce zboară vulturul?”, 1966) se dedică în exclusivitate romanului, dobândind o rapidă şi largă cunoaştere din partea criticii şi a publicului. 

Augustin Buzura a tradus din literatura germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă. A publicat articole, eseuri, interviuri, note în reviste de literatură şi cultură din ţară şi străinătate. A scris şi scenarii de film. 

A fost membru titular al Academiei Române din martie 1992.