Atacul din provincia Sweida a început luni dimineaţă, la aproximativ 24 de ore de la intrarea în vigoare în această zonă a unei încetări a focului, încheiată sub egida Rusiei, Statelor Unite şi Iordaniei şi care se aplică de asemenea în provinciile Deraa şi Quneitra, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

"Forţele regimului, sprijinite de aviaţie, au lansat atacul împotriva unui sector din nord-estul oraşului Sweida", a declarat OSDO, anunţând ciocniri la sol între trupele proguvernamentale şi grupuri de rebeli.

Potrivit directorului Observatorului, Rami Abdel Rahman, grupurile de rebeli vizate sunt susţinute de coaliţia internaţională condusă de Statele Unite ce luptă împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria şi Irakul vecin.

Regimul a luat sub control mai multe sate şi dealuri în sector, a adăugat el.

Dar potrivit agenţiei oficiale de presă siriene SANA, teritoriile capturate erau în mâinile SI. 'Forţele şi aliaţii noştri au capturat sate şi coline după ce au eliminat un mare număr de terorişti ai SI", a relatat SANA.

Potrivit OSDO, violenţe sporadice au fost observate de asemenea în ultimele 24 de ore în provincia Deraa, unde au avut loc schimburi de focuri între rebeli şi forţele proguvernamentale.

Încetarea focului a intrat în vigoare în ajunul unei a şaptea runde de negocieri de pace între opoziţie şi regimul sirian la Geneva, sub egida ONU.