Fura ulei din transformatoarele electrice a mai multor localități: Un bărbat din Soroca a fost reținut

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat cu vârsta de 31 ani, care este suspectat de sustragerea uleiului de transformator electric din mai multe localităţi ale raionului Soroca a fost reținut.

Astfel, în perioada 14 – 17 iunie, angajaţii S.A. „Red Nord Vest” FRED Soroca, în timpul citirii datelor pentru sectorul noncasnic au depistat că fost sustras uleiul de la posturile de transformatoare din satele Schineni, Bulbocii Noi şi Regina Maria, cauzând un prejudiciu material considerabil în sumă de 120.934 de lei.

În urma măsurilor speciale de investigaţie, la 7 iulie curent, poliţiştii au reţinut un bărbat de 31 de ani, originar din oraşul Floreşti, care şi-a recunoscut vina, declarând că a comis infracțiunea cu scopul de a folosi uleiul pentru unitatea sa de transport.

Pe cazul dat, au fost inițiate două cauze penale pentru „furt”. Suspectul este cercetat în stare de libertate, iar dacă va fi găsit vinovat bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...