19:35:51 24.04.2024
Stiri

Guvernul îi ia banii de pe mâna lui Duca: A aprobat reforma din domeniul științei

Social 10.07.2017 11:06 Vizualizări3361 Autor: Ziarul National
Guvernul îi ia banii de pe mâna lui Duca: A aprobat reforma din domeniul științei


Guvernul a decis, astăzi, să înființeze o Agenție Națională pentru Cercetare și Dezvoltare care va fi responsabilă de fondurile alocate proiectelor de cercetate și se va afla în subordinea Executivului.

Potrivit modificărilor la Codul cu privire la ştiinţă şi inovare şi la Codul educaţiei, urmează să fie creată Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare (ANACEC), care va îngloba atribuţiile Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Profesional, ale Inspectoratului Şcolar Naţional şi ale Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare. De asemenea, Agenţia va evalua modul de implementare a Curriculumului naţional şi modul de administrare a examenelor şi evaluărilor în învăţământul general.

Totodată, proiectul propune ajustarea cadrului instituţional de administrare a domeniilor cercetării şi inovării, competenţele în acest sens fiind concentrate la nivelul Executivului, care va aproba documentele de politici ce vor reflecta priorităţile în sector. Acestea din urmă vor fi elaborate de comunitatea ştiinţifică în cadrul forumului suprem, reprezentat de Academia de Ştiinţe a Moldovei, care va exercita rolul de consultant strategic al Guvernului în domeniile cercetării şi inovării.

Academia de Științe a Moldovei (AȘM) nu va mai avea dreptul să inființeze instituții, Liceul AȘM va trece în subordinea Ministerului Educației, iar universitatea aceleiași instituții va fi absorbită de Universitatea de Stat din Moldova. Nici „Grădina Botanică” și nici bibliotecile nu vor mai fi parte a AȘM.



Președintele AȘM, Gheorghe Duca, a solicitat, inițial, amânarea proiectului, la „solicitarea unui coleg”, dar premierul Pavel Filip i-a răspuns că sunt acceptate „doar propunerile membrilor Guvernului”. Apoi, Duca a spus că această reformă „nu este privită cu ochi buni de către comunitatea științifică” și că fiecare Academie din lume are biblioteci și dreptul de a crea laboratoare etc.

În opinia președintelui AȘM, conceptul propus de Guvern „schimbă radical” situația AȘM, care în ultimii ani a căpătat recunoaștere internațională și a stopat exodul tinerilor din știință, aceștia reprezentând astăzi 37% din comunitatea științifică, față de 7% la începutul anului 2000.

Tot Gheorghe Duca a propus ca șeful Agenției nou create în domeniu să fie „din sistem” și să dețină titlul de doctor, lucru neacceptat de Iure Ciocan, șeful Centrului de Implementare a Reformelor care a prezentat modificările la legislație.

Premierul Pavel Filip nu i-a permis lui Gheorghe Duca să-și spună toate nemulțumirile, spunând că implementarea unei reforme se confruntă întotdeauna cu o rezistență din interior: „AȘM trebuie să se ocupe de știință, nu de gestionarea patrimoniului. Noi vrem să vă absolvim de acest lucru”.

Autoritățile promit că Guvernul va aloca mai mulți bani pentru știință - 340 de milioane de lei în primul an, cu posibilitatea majorării acestei sume.

Resursele financiare necesare pentru implementarea proiectului de reformare a științei și educației sunt estimate la 2,2 milioane de lei, iar reorganizarea entităţilor menţionate va asigura optimizarea cheltuielilor bugetare anuale pentru administrarea domeniului cu aproximativ 9,1 milioane de lei. Potrivit lui Iurie Ciocan, nicio entitate nu va fi lichidată, dar vor fi operate optimizări.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md