DOC // Regulament MODIFICAT: Grădinițele din R. Moldova NU vor mai avea vacanță de 42 de zile vara
Grădinițele din R. Moldova vor funcționa continuu, pe durata întregului an, după ce regulamentul-tip de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie a fost modificat.
Totuși, grădinițele vor avea pauze în activitate pentru realizarea lucrărilor de igienizare, dezinsecție, reparațiilor curente și/sau capitale, acordarea concediilor personalului instituției conform Codului Muncii, dar acestea vor fi stabilite de către autoritatea publică locală.
Astfel, din document a fost exclusă prevederea potrivit căreia grădinițelele urmau să aibă 42 de zile de vacanță în sezonul estival, ca rezultat al consultărilor cu părinții, autoritățile publice și membrii societății civile.
Potrivit unui ordin semnat de viceministra Educației, Lilia Pogolșa, autoritățile publice locale vor fi cele care vor stabili vacanța grădinițelor cu consultarea prealabilă a administrației instituției, părinților sau reprezentanților legali ai copiilor sau a comitetului de părinți. Decizia va fi adusă la cunoștința tuturor părinților, inclusiv prin afișarea la loc vizibil, cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii acesteia.
În perioada vacanței, autoritatea publică locală şi conducerea grădinițelor vor îndrepta copiii la instituții apropiate, din raza unității administrativ-teritoriale, care funcţionează în perioada respectivă şi au posibilitatea de a prelua copiii sau vor oferi părinților alte alternative, cum ar fi centre comunitare, tabere cu sejur de zi, grupe de serviciu etc.
Dosarul pe numele Evgheniei Guțul, în instanța de judecată: Bașcana Găgăuziei și cele aproape 42,5 milioane de lei încasate de la grupul criminal organizat Șor. Riscă până la șapte ani de pușcărie
Val de praf saharian, în R. Moldova: Un strat de nisip fin s-a așezat pe mașini după ploaia de noaptea trecută
Cheltuielile bugetului de stat, mai mari cu 2,2 miliarde de lei decât veniturile, în primul trimestru al anului curent