Potrivit chirurgului Anatol Calistru, pregătirea pentru aceste intervenţii a durat aproximativ jumătate de an. Operaţii analoage au fost făcute peste hotare cu zeci de ani în urmă.

Chirurgul Anatol Calistru, doctor, conferenţiar universitar, şef al Secţiei microchirurgie a Institutului de medicină urgentă, spune că prima operaţie de acest fel a fost făcută la 29 iunie curent la un pacient de 19 ani, iar cea de-a doua, la 4 iulie, la un pacient de 34 de ani. Intervenţiile au fost efectuate după depistarea unor patologii asemănătoare pe acelaşi loc al mandibulei. Patologia este un proces oncologic ce afectează osul şi, dacă acesta nu este operat, evoluează şi ar putea duce la schimbări fatale.

Patologiile respective au fost înregistrate anterior, dar se tratau „clasic”, „se îndepărta, pe cale chirurgicală, porţiunea din osul afectat, se lua un fragment osos de la acelaşi pacient, dar fără muşchi şi vase sanguine, însă această metodă nu avea acelaşi efect”, a declarat chirurgul, pentru Jurnal de Chişinău.

Intervenţiile efectuate în premieră sunt o abordare modernă a acestor patologii, care presupune o colaborare interdisciplinară între chirurgii oro-maxilo-faciali, chirurgii plasticieni şi microchirurgi, afimră conferenţiarul universitar.

„Chirurgii oro-maxilo-faciali au examinat prealabil aceiaşi pacienţi, au elaborat modele în 3D, în care au evidenţiat procesul patologic şi fragmentul mandibulei ce necesită înlocuit. La această etapă, microchirurgii trebuie să preleve grefonul osos din fibulă. Momentul cheie al acestei etape este cusătura pentru reunirea plăgilor vasculare. Prin urmare, chirurgii oro-maxilo-faciali au rezecat mandibula, chirurgii plasticieni au prelevat fibula de la acest pacient împreună cu muşchiul, după care aceasta a fost transmisă oro-maxilo-facialilor ce au fixat temporar acest os. Ulterior, echipa de microchirurgi a efectuat la microscop suturarea vaselor, a arterei şi a venei pentru ca acest grefon să se vascularizeze. Ca urmare, procesul de regenerare este mult mai bun. Ultima etapă a intervenţiei este efectuată de chirurgii oro-maxilo-faciali, care fixează definitiv mandibula cu o plăcuţă din titan adaptată pentru acest pacient”, a explicat Calistru mersul intervenţiei efectuate de cei zece chirurgi.

În străinătate, după el, asemenea intervenţii nu mai sunt demult o inovaţie. „Colegii noştri de acolo sunt dotaţi cu aparataj performant. La noi, microscopul este acelaşi, din 1986, de atunci nu s-a schimbat nimic, dimpotrivă, s-a uzat, este depăşit după toate criteriile”, a mai spus medicul.

Citiţi continuarea în Jurnal de Chişinău