A accidentat mortal un biciclist şi a fugit! Un funcţionar beat din Bălţi a fost urmărit de inspectori 35 de km

Şeful Direcţiei protecţia consumatorilor Bălţi a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de detenţie, pentru că, fiind în stare de ebrietate, a accidentat mortal un biciclist şi a părăsit locul accidentului.

Procurorii au demonstrat că, în octombrie 2016, inculpatul, conducând în stare de ebrietate automobilul de serviciu de model „Dacia Logan” în apropierea satului Măgdăceşti r-ul Criuleni, a încălcat regulile de circulaţie rutieră tamponând din spate un biciclist, care se deplasa regulamentar pe traseu.

În urma leziunilor grave cauzate, victima a decedat pe loc, iar şoferul a părăsit locul accidentului rutier continuându-şi drumul în viteză.

La cerinţa oamenilor legii de a stopa automobilul acesta a accelerat viteza, fiind urmărit de inspectori aproximativ 35 de km, după care aceştia au efectuat câteva împuşcături în anvelope, inculpatul pierzând controlul volanului, fiind reţinut.

Pentru cele incriminate, recent, inculpatul, în vârstă de 43 de ani a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de detenţie şi obligat să achite în folosul succesorului părţii vătămate suma de 55 mii de lei drept prejudiciu moral şi material cauzat prin infracţiune.

Sentinţa este cu drept de atac.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.