21:31:40 24.04.2024
Stiri

Trump denunţă „comportamentul destabilizator” al Rusiei şi promite să asigure pacea în Europa

Știri 07.07.2017 09:01 Vizualizări1153 Autor: Ziarul National


Trump denunţă „comportamentul destabilizator” al Rusiei şi promite să asigure pacea în Europa Sursa: ziare.com

Preşedintele Donald Trump a declarat joi, la Varşovia, că este de acord că Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016, însă a repetat că el crede că şi „alte ţări” au făcut acest lucru.

Trump nu a spus care alte ţări crede el că s-au amestecat în alegerile de anul trecut, în urma cărora a devenit preşedinte.

„Nimeni nu ştie sigur”, a spus el, în conferinţa de presă comună cu omologul său polonez Andrzej Duda.

O serie de anchete vizează un presupus amestec al Moscovei în scrutin şi o eventuală complicitate între echipa sa de campanie şi oficiali ruşi.

Trump a făcut această declaraţie cu o zi înainte de a se întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin la summitul G20, la Hamburg, în Germania.

Miliardarul republican şi-a reiterat de asemenea acuzaţiile potrivit cărora predecesorul său, fostul preşedinte Barack Obama, s-a amestecat în aceste alegeri.

Oamenii spun că Obama „s-a sufocat”, a declarat Trump, adăugând că el crede că Obama „nu a făcut nimic” în legătură cu amestecul rus în alegerile americane înadins, pentru că a crezut că Hillary Clinton, rivala sa, avea să obţină victoria în scrutinul prezidenţial.

Trump denunţă comportamentul destabilizator al ruşilor în Europa

În ce priveşte NATO, Trump a asigurat că americanii şi-au luat un angajament pentru a menţine pacea şi securitatea în centrul şi estul Europei.

Preşedintele Trump le-a mulţumit polonezilor pentru bunătatea demonstrată celor aproape 900 de militari americani, care sunt staţionaţi în Polonia, dar a mulţumit şi guvernanţilor polonezi care au ridicat cheltuielile militare pentru ca ţara să îndeplinească obiectivul de 2% din PIB pentru Apărare, stabilit la nivelul NATO.

De asemenea, preşedintele SUA a denunţat comportamentul destabilizator al ruşilor din regiune şi a cerut aliaţilor să-şi crească cheltuielile pentru Apărare.

Miliardarul republican a ţinut să menţioneze că Polonia este una dintre puţinele ţări care îşi respectă obligaţiile financiare faţă de NATO.

„Polonia nu este doar un prieten important, dar şi un aliat şi un partener militar, am luptat umăr la umăr”, a declarat Donald Trump.

Polonia este prima ţară de pe flancul estic al NATO vizitată de către preşedintele Trump, după ce acesta şi-a afirmat în urmă cu aproape o lună angajamentul faţă de Articolul 5, în timpul conferinţei comune cu preşedintele român Klaus Iohannis, la Washington.

Sursa: ziare.com


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md