Zi neagră în istorie. Astăzi, 6 iulie, se împlinesc 74 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia. 11.293 de familii de basarabeni, cu un număr total de 35.050 de persoane, au fost deportate în regiuni din Siberia, Extremul Orient şi Kazahstan.
În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, Basarabia a cunoscut infernul. Începând cu ora 02.00 și până la ora 20.00 seara a zilei de 7 iulie a avut loc operaţiunea denumită conspirativ „IUG”.
Aceasta a fost ţinută în secret până în ajunul zilei de 6 iulie. Despre ea nu au ştiut nici chiar secretarii organizaţiilor raionale de partid.
Odată cu lăsarea întunericului, satele şi oraşele erau invadate de miliţieni, militari, securişti, care purtau, la chipiu, steluţa roşie cu secera comunistă şi ciocanul proletar. Basarabenii au învăţat încă un ordin rostit în limbă străină: “otkroite!” (“deschideţi”). Bătăile în uşă de la miezul nopţii, ororile săvârşite de autorităţi au băgat frica în populaţia paşnică.
Criteriul principal care a stat la baza depistării şi deportării elementelor periculoase — a “chiaburilor”, a “duşmanilor poporului” — a fost atitudinea acestor oameni faţă de regim. Orice manifestare de nesupunere faţă de noul regim social şi politic era pedepsită cu deportarea.
Operaţiunea”IUG” s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.
Cei deportaţi în iulie 1949 au fost strămutaţi în regiunile Tiumen, Amur, Irkutsk, Kurgan, Cita, Celeabinsk, Kemerovo, Karaganda, ţinuturile Altai şi Habarovsk, R.A.S.S. Bureato-Mongolă, R.S.S. Kazahă etc.
Soarta deportaţilor în Siberia a fost diferită. Unii s-au aciuat în barăci părăsite, alţii au fost nevoiţi să şi le construiască. Munca în colhozurile şi sovhozurile locale, la întreprinderile forestiere, piscicole, miniere etc. era istovitoare.
Din cauza condiţiilor inumane de trai şi muncă, mulţi din cei deportaţi au murit pe întinsurile îngheţate ale Siberiei.
Primul val de deportări a fost cel din 12 si 13 iunie 1940. Datele oficiale arată că atunci au fost deportate aproximativ 25 de mii de persoane.
Au urmat alte doua valuri, – în 1949 şi 1951, – în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.
