Deportările staliniste – ce știu tinerii despre tragedia basarabenilor siliți să plece în Siberia

antisemitismo
Foto: improntalaquila.org

În istoria Moldovei, ziua de 5 iulie este marcată de durere și sacrificii umane. Anume în această zi, cu 68 de ani în urmă, a avut loc cel de-al doilea val de deportări staliniste. Sute de basarabeni au fost siliți să plece în Siberia, iar unii dintre ei s-au regăsit astăzi la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, pentru a face publică istoria lor.

Întregul eveniment a avut drept scop descoperirea tainelor deportărilor, cu ajutorul experienței celor care au fost afectați direct, a celor deportați. Organizatorii și-au propus să trezească empatia publicului și să îi ajute să afle mai multe despre această tragedie, mai multe decât poți cunoaște din paginile manualelor de istorie.

Confesiunile victimelor s-au împletit armonios cu secvențe din filmul autohton „Expedițiile Memoriei” și cu un concert tematic. În scenă au evoluat artiști din Republica Moldova, care au interpretat cântece populare și acustice.

Filmul proiectat a fost regizat de Violeta Gorgos, la inițiativa lui Octavian Țîcu, și a inclus confesiunile, istoriile și memoriile celor care au fost deportați în regiunea Irkutsk. Eroii filmului locuiesc în prezent în locul în care au fost siliți să plece în vara anului 1949, zona siberiană a Rusiei, și relatează despre orginile lor basarabene.

Larisa Frunză, participantă a evenimentului, care a fost deportată la o vârstă foarte fragedă, a relatat despre influența experienței sale asupra viitoarei generații: „Tineretul trebuie să știe ce s-a întâmplat, aceasta e istoria, noi am trecut prin toate acestea și deja știm, dar ei trebuie să învețe. Foarte mulți dintre ei când aud povestirile întreabă: Cum? De ce? Nu le vine să creadă… Au fost niște ani foarte strașnici pentru noi”, relatează Larisa Frunză pentru diez.

Tinerii însă nu au posibilitatea să învețe în profunzime despre teroarea deportărilor pe băncile școlii. Manualele oferă informație seacă și foarte puțină. Astfel, interesul elevilor pentru această problemă se stinge.

Unii tineri și-au exprimat opinia asupra acestui subiect. „E adevărat că cel puțin la liceu este puțină informație despre acest subiect. Ar trebui să fie mai mult lucru experimental, inclusiv în școli să se practice interviurile cu persoanele deportate, ca tinerii să cunoască nu doar superficial. Am făcut și eu un interviu cu persoanele deportate, care a avut un impact mult mai mare asupra mea decât textele scrise în cartea de istorie. Trăirile, emoțiile transmise au fost șocante pentru mine… Se spune că oamenii au mers câte o lună într-un tren pentru vite, dar nu știu câți dintre noi, care doar citesc sau aud ceva despre deportări, personalizează aceste trăiri. Tinerii trebuie să se implice direct”, a zis Artemis Bălan,  student la facultatea de istorie.

Elevilor, de asemenea, le par mult mai interesante și mai cognitive lecțiile practice. Sabina Ciobanu, elevă la gimnaziu, și-a exprimat opinia despre diversificarea lecțiilor: „Eu aș dori să se predea mai mult acest subiect, pentru că e istoria plaiului nostru. Mie mi-e foarte interesantă această temă, din povestirile bunicilor, străbunicilor. Eu aș dori să se prezinte istoria prin filme, pentru că este mai interesant și ne oferă mai multă informație”.

Elevele Georgeta și Tatiana au abordat diversitatea orelor de la școală și mai radical: „Am vrea să învățăm acest subiect prin diferite jocuri. Filmulețele, imaginile sunt mai interesante pentru elevi. În aceste poze sunt locurile unde chiar au fost aceste persoane, astfel copiii vor înțelege nu numai prin vorbe, dar și prin imagini. Elevilor le plac diferite activități, care îi țin interesați, astfel subiectul va fi mai bine înțeles de către ei”.

Evenimentul „Memoriile deportărilor” a oferit o nouă viziune publicului tânăr asupra dramei istorice, dar și un omagiu festiv aniversării de 68 de ani a celui de-al doilea val de deportări staliniste, subiectul căruia, și până în prezent, este abordat foarte rar.

Autoare: Liuba Țobenco

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente