Vacanță tragică în România! O fetiță din Chișinău a fost găsită înecată după 9 zile de căutări

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O fetiță de 11 ani din Republica Moldova, căutată cu scafandrii la Eforie, după ce a dispărut în apele mării, a fost găsită moartă după 9 zile de căutări. Fetiţa intrase în mare alături de mama şi de sora ei, deşi scăldatul era interzis din cauza curenţilor puternici, transmite Mediafax.

Trupul fetiţei a fost găsit în zona Belona din staţiunea Eforie Nord. În data de 27 iunie, fetiţa a intrat să se scalde în mare, împreună cu sora de 13 ani şi mama lor, deşi scăldatul era interzis din cauza valurilor mari şi a curenţilor puternici.

Mama şi fiica mai mare, de 13 ani, au fost salvate şi aduse la ţărm, dar fata cea mică nu a mai fost găsită, trupul fiindu-i dus de curenţi spre larg.

Ea a fost căutată timp de 9 zile cu ajutorul pompierilor şi al scafandrilor, dar trupul i-a fost găsit abia miercuri dimineaţă, după ce a fost observat de pe o ambarcaţiune de agrement, care ieşise pe mare cu turişti.

Trupul copilei a fost adus la ţărm cu de o ambarcaţiune a pompierilor militari.

Mama şi cele două fete sunt din Chişinău şi veniseră în vacanţă la mare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...