Şase candidați concurează pentru funcțiile de juriști secunzi la Grefa CEDO

Candidații admiși la concursul pentru funcția de juriști secunzi la Grefa Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO) au susținut proba scrisă. Şase candidați au promovat proba și sunt admiși la interviu.

Astfel, următoarele persoane au fost admise la etapa a II-a a concursului – interviul: Revencu Ruxanda, Iurco Tatiana, Apostol Lilian, Vicol Carolina, Sotnic Cornel, Selchin Igor. Interviul va avea loc pe 5 iulie 2017, cu începere de la ora 13:00, la sediul Ministerului Justiției.

De notat că Ministerul Justiției a anunțat organizarea concursului pe 31 mai 2017, pentru selectarea a trei juriști secunzi la Grefa CtEDO.

Juriștii delegați vor fi implicați în lucrările Grefei și vor acorda asistență în cazul cererilor adresate împotriva țării noastre.

Ei nu vor fi angajați ai CtEDO sau ai Consiliului Europei. Condițiile de remunerare, garanțiile sociale și alte plăți compensatorii vor fi stabilite, în exclusivitate, printr-un acord individual al persoanei selectate cu Guvernul Republicii Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.