Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Avizul SIS în privința judecătoarei…

Avizul SIS în privința judecătoarei Manole, examinat cu ușile închise de către CSM: „Ce fel de organ jurisdicțional sunteți?”

După mai multe amânări a subiectului de pe ordinea de zi a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în ședința de astăzi, 4 iulie, membrii CSM examinează avizul consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu privire la judecătoarea Curții de Apel Chișinău Domnica Manole. Subiectul este examinat în aceste momente cu ușile închise și în lipsa procurorului general, Eduard Harunjen. Se întâmplă dupe ce șeful Procuraturii Generale, membru CSM, a solicitat abținere de la examinarea subiectului, iar cererea Domnicăi Manole prin care a cerut discuții în ședință publică a fost refuzată. „Ce fel de organ jurisdicțional sunteți?”, s-a adresat judecătoarea Manole către membrii CSM după ce aceștia au decis examinarea cu ușile închise a documentului SIS.

Judecătoarea Domnica Manole a cerut șefului PG, Eduard Harunjen și președintelui Curții Supreme de Justiție (CSJ), Mihail Poalelungi să declare abținere de la examinarea chestiunii, invocând că aceștia nu pot fi imparțiali, astfel cum procurorul general a solicitat în mai 2016 acordul CSM pentru a fi urmărită penal, iar hotărârea CSM prin care se eliberează acordul a fost atacată la Curtea Supremă de Justiție și se află încă în examinare.

La rândul său, Eduard Harunjen a declarat că din proprie inițiativă solicită abținere. Solicitarea acestuia a fost aprobată de CSM, pe când cererea de recuzare depusă de Manole în privința lui Poalelungi a fost refuzată.

Judecătoarea Domnica Manole a depus și o cerere prin care a solicitat examinarea avizului SIS în ședință deschisă de către Consiliul Superior al Magistraturii. Aceasta a argumentat demersul prin faptul că avizul nu conține informații care pot fi calificate drept secret de stat, deoarece face referire la două cauze civile examinate în ședințe deschise, iar hotărârile, atât ale Curții de Apel, cât și ale instanței supreme, sunt făcute publice. Totodată, judecătoarea a precizat că legea prevede publicitatea procesului în cazul în care persoana vizată își dă acordul.

Cu votul majorității  membrilor însă, CSM a decis să examineze avizul SIS cu ușile închise.

Update: CSM a hotărât că magistrata de la Curtea de Apel, Domnica Manole este incompatibilă cu funcția de judecător. Membrii Consiliului au decis tranmiterea președintelui țării deciziei pentru eliberarea acesteia din funcție.