Elon Musk a dezvăluit planul de producţie a lui Tesla Model 3. Iată când vor fi gata primele maşini

Compania americană Tesla a reuşit să adune un număr impunător de comenzi preliminare pentru cel mai accesibil sedan din gamă şi se pare că primii clienţi îşi vor primi maşinile foarte curând.

Electromobilul care are un preţ de start de 35.000 de dolari este aproape gata de a lua cu asalt piaţa.

După mai mult timp în care ni s-a promis că maşina va fi produsă în serie cât mai rapid, după care a urmat o serie de amânări sau reţineri, iată că în sfârşit vom vedea în curând un rezultat. Şeful Tesla Elon Musk a dezvăluit pe contul său de Twitter când intră prima maşină pe linia de producţie, dar şi planurile de asamblare a Model 3 pentru acest an.

Astfel, prima maşină electrică va fi gata la 7 iulie 2017, chiar în ziua de vineri a acestei săptămâni.

Top managerul a mai adăugat că în prezent Tesla Model 3 a trecut toate testele care i-au permis certificarea şi obţinerea tuturor documentelor care îi permit să circule fără probleme pe drumurile publice.

Totodată, primul lot compus din 30 de exemplare Tesla Model 3 va ajunge la primii clienţi la 28 iulie 2017.

Volumul de producţie a noului Tesla Model 3 va creşte într-un progres geometric. Dacă în august vor ieşi alte 100 de maşini din uzină, în septembrie numărul va creşte până la 1.500, iar în decembrie Tesla va atinge viteza de producţie necesară pentru a face câte 20.000 de maşini lunar.

Ulterior numărul de electromobile asamblate lunar va trebui să crească şi mai mult pentru a satisface cererea. Amintim că într-un timp foarte scurt după anunţul Tesla Model 3, constructorul american de maşini electrice a reuşit să adune peste 400.000 de comenzi deja plătite.

Vezi şi: (foto) Noua Tesla Model 3 va avea un interior extrem de minimalist

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/