Ilan Şor, invitat să efectueze o vizită la Parlamentul European

Ilan Şor, liderul Partidului Şor şi primarul de Orhei, a fost invitat să efectueze o vizită de lucru la Parlamentul European, a anunţat astăzi vicepreşedintele formaţiunii Marinei Tauber.

Pe numele lui Ilan Șor a venit o invitație pentru a efectua în perioada 10 – 13 iulie curent, o vizită de lucru la Parlamentul European la Bruxelles, pentru a discuta problema sa, dar și activitățile promovate în calitate de lider politic, situația politică din țara noastră, precum și alte subiecte de colaborare europeană”, a precizat Tauber.

Aceasta şi-a exprimat speranţa că Ilan Şor va merge în această vizită de lucru, pentru a avea posibilitatea să-şi expună punctul de vedere europarlamentarilor, care îl aşteaptă, iar drepturile fundamentale ale acestuia nu vor fi încălcate.

Totodată, avocaţii Denis Ulanov şi Iulian Balan au declarat că vor depune un demers către instanţa de judecată, prin care vor cere permisiunea ca Ilan Şor să se deplaseze la Parlamentul European în perioada 10 -13 iulie, curent.

În perioada 27 -30 iunie, vicepreşedintele Partidului Şor Marina Tauber şi avocaţii Iulian Balan şi Denis Ulanov s-au aflat într-o vizită oficială la Consiliul Europei şi Parlamentul European, unde au avut mai multe întrevederi cu deputaţii europeni şi membrii APCE, în cadrul cărora au abordat problema primarului de Orhei.

„Împreună cu avocații, am prezentat documentele necesare privind arestul lui Ilan Șor. Deputații europeni și-au exprimat disponibilitatea și sprijinul pentru a se clarifica în acest caz. Pe 28 iunie delegația italiană la APCE a avut o şedinţă unde s-a examinat situația lui Ilan Șor. Europarlamentarii ne-au solicitat să-i ținem la curent cu schimbările și evoluția cazului”, a declarat Tauber.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.