În căutarea credinţei

„— Ştii ce găseşti în ţara sfântă? O lume nouă. Un om care nu avea o casă este acolo stăpânul oraşului, iar cel care a fost stăpânul unui oraş, cerşeşte într-un colţ. Acolo, la sfârşitul lumii, nu eşti ceea ce te-ai născut, dar ceea ce ţi-a fost dat să devii.
— Trebuie să-mi găsesc iertarea. Asta e ceea ce caut eu.”

Îmi amintesc şi azi când am auzit prima oară aceste cuvinte. Sunt din filmul “Regatul cerului”, proiectat pe marile ecrane în 2005. Pe atunci, părinţii şi rudele deja pregăteau actele pentru a imigra în Israel. Eu nu am vrut să plec. Am încercat să rămân acasă, să lupt pentru ceea ce credeam, să nu renunţ la principiile şi valorile după care îmi conduceam viaţa. Dar primul an de Universitate în Moldova mi-a afectat grav credinţa. Credinţa că binele mereu va învinge răul; credinţa că oamenii nedrepţi vor fi pedepsiţi după merit; credinţa că prin muncă asiduă ne putem asigura un viitor decent. Corupţia la fiecare pas, cumătrismul, sistemul sovietic de predare – toate astea mi-au dat un impuls să accept provocarea vieţii şi să mă alătur sutelor şi miilor de emigranţi care plecau în Israel. Am venit şi eu în Ţara Sfântă pentru a-mi găsi credinţa. Unde, în altă parte, aş mai putea să o găsesc dacă nu în Ierusalim?

Din primele zile am început pregătirile pentru a studia la Universitatea din Ierusalim. Puteam alege orice alt oraş şi ar fi fost mult mai simplu, dar inima şi intuiţia îmi spuneau să aleg doar Ierusalimul. Acest oraş este într-adevăr unic. Mă întreb dacă voi găsi cuvinte pentru a vă putea reda şi vouă emoţiile pe care le trăieşti aici. E un oraş din piatră albă, în care se întâlnesc cele trei mari religii ale lumii: iudaismul, islamismul şi creştinismul. La ora 5 dimineaţa, auzi rugăciunile musulmanilor. La ora 8, se aud clopotele bisericilor. Vineri seara şi la sărbători, auzi cântecele de rugăciune ale evreilor, îi vezi aprinzând lumânări tradiţionale. Oraşul vechi al Ierusalimului este împrejmuit de un zid înalt de piatră. În interior, se află locurile sfinte pentru cele 3 religii. De aceea este împânzit de turişti, pelerini, localnici, regi sau oameni simpli, toţi caută ceea ce am căutat şi eu – credinţa. Mă veţi întreba dacă am găsit-o, până la urmă. Vreau să cred că da. Atunci când stai pe scările de piatră şi priveşti la Biserica Sfântului Mormânt, începi să realizezi lucruri la care nu te-ai gândit vreodată. De exemplu, vezi miile de oameni care străbat jumătate de lume pentru a aprinde o lumânare şi a se ruga pentru pace. Oamenii cer iertarea păcatelor şi promit să fie mai buni pe viitor. Mulţi ies de la Golgota cu lacrimi în ochi. Şi cu speranţă. Speranţă că rugile lor vor fi ascultate. Speranţă că va fi pace pe pământ. Speranţă că binele va învinge răul. Eu mă plângeam mereu că în Moldova e prea mare corupţia şi nedreptatea. Ştiţi ceva? Corupţie este şi în alte state, inclusiv în Israel. Nu ai cum să fugi de nedreptate, oriunde ai pleca în lume. Poţi însă să încetezi tu să faci nelegiuiri. Să fii mai bun cu oamenii şi animalele din jur. Să nu dai mită şi să nu minţi, chiar dacă pe moment asta îţi aduce numai rău. Să nu cauţi mereu bogăţii şi putere, pentru că, până la urmă contează dragostea pe care ai răspândit-o în jurul tău, şi nu poziţia pe care ai ocupat-o în lume.

Mulţi vor spune că sunt o naivă şi nu văd realitatea din jur. O văd, uneori chiar mult prea bine. Într-adevăr, viaţa în Moldova nu e deloc uşoară, precum nu e uşor să rămâi drept, atunci când în jurul tău e atâta nedreptate. Însă aşa precum am luptat în Israel, aşa voi lupta şi în Moldova. Dacă am reuşit într-o ţară străină, de ce nu aş reuşi acasă? Acum va fi altfel. Pentru că mi-am recăpătat credinţa. Iar asta e ceea ce am căutat de la bun început.

Adelina Suruceanu, Ashdod, Israel