Unioniştii dau startul unei campanii ample de informare cu privire la Unirea Republicii Moldova cu România

Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) dă startul unei campanii ample de informare cu privire la Unirea Republicii Moldova cu România. Caravana Unirii pornește sâmbătă, 1 iulie, la ora 08.00, de la podul de la Telecentru.

Dacă în luna iunie, campania s-a desfășurat în Chișinău, atunci toată luna iulie și august, tinerii de la ODIP vor vorbi cu oamenii din localitățile Republicii Moldova.

Primul tur al Caravanei Unirii va avea loc în toate localitățile raionului Ialoveni și Hâncești și va avea loc în perioada 1 – 7 iulie 2017.

Tinerii, voluntari ai asociației vor avea întâlniri cu localnicii, vor informa oamenii cu privire la apropierea celor două maluri de Prut, precum și vor distribui pliante informative tututor doritorilor. Voluntarii vor lăsa în fiecare localitate o amintire pentru localnici: o bancă din parc vopsită în tricolor sau drapele tricoloare pentru fiecare casă.

Vom merge din casă în casă, vom discuta cu oamenii și îi vom informa care sunt avantajele Unirii cu România. Unirea se face prin fiecare din noi, însă pentru asta e nevoie de oameni informați corect. Le vom vorbi oamenilor despre justiția din România, despre situația economică, precum și despre istoria și valorile românești comune”, a precizat Vlad Bilețchi, președinte AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).

Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie” se autodefineşte ca o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.