Igor Munteanu despre reforma Executivului: Sunt foarte multe argumente pozitive pentru ca acest Guvern să arate altfel

Reforma Guvernului votată vineri în prima lectură de Parlament este argumentată și este nevoie de soluții radicale, a declarat la emisiunea În Profunzime de la Pro TV cunoscutul analist politic și expert în administrație publică Igor Munteanu. Acesta a menționat că reforma a fost consultată cu experți europeni.

Guvernul avea nevoie de transformări profunde, a declarat Igor Munteanu în debutul emisiunii. „Sunt foarte multe argumente pozitive pentru ca acest Guvern să arate altfel. Avem nevoie de un serviciu public solid, să aibă competențe strict clarificate în legislație, să aibă salarii mai mari, să existe un sistem meritocratic de selectare a funcționarilor publici”, potrivit expertului.

El a accentuat că era nevoie de soluții radicale. „Toți înțeleg că acest Guvern este prost finanțat, funcționarii sunt prost plătiți, politizarea excesivă a funcțiilor conduce la faptul că oamenii pur și simplu pleacă din structurile guvernamtale. Este nevoie de niște soluții radicale și acestea oarecum sunt acceptate de Guvern să optimizeze structurile”, a declarat Igor Munteanu.

El a amintit că reforma Guvernului a fost consultată de experți europeni din partea unei agenții numite SIGMA.

Parlamentul a aprobat vineri noua lege cu privire la Guvern. Proiectul prevede consolidarea responsabilităților autorităților administrației publice prin îmbunătățirea gestionării acestora și asigurarea prestării serviciilor publice de calitate. De asemenea, este asigurată o delimitare clară a funcțiilor politice de cele administrative. Urmează să fie exclusă funcția de viceministru, iar atribuțiile administrative privind activitatea ministerelor vor fi asigurate de Secretarii de Stat, care vor asigura și interimatul funcției de ministru, la necesitate. De asemenea, documentul asigură o expunere clară a funcțiilor, împuternicirilor și domeniile de activitate ale Guvernului.

După votarea legii în lectură finală va avea loc și restructurarea propriu-zisă a Guvernului. Conducerea Partidului Democrat a anunțat anterior că va avea loc o reducere considerabilă de ministere – de la 16 la 9, dar și a agențiilor guvernamentale, va fi redus și numărul angajaților din Guvern ceea ce va genera economii la buget ce va permite majorarea salariilor funcționarilor, sporind astfel eficiența lor și reducând birocrația.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.