Farmaciile sunt verificate: au fost constatate multiple încălcări, fiind întocmite 58 de procese verbale și 9 prescripții.

Drugs-Tablets-Pharmaceutical

Inspectoratul GPP al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a efectuat 40 de controale planificate, pe parcursul lunii mai 2017, în unitățile farmaceutice din municipiul Chișinău, raioanele Ialoveni, Florești, Ungheni, Cahul, Hâncești, Strășeni, Edineț, Râșcani și Căușeni. În rezultatul verificărilor au fost constatate multiple încălcări, fiind întocmite 58 de procese verbale și 9 prescripții.

Potrivit Codului Contravențional, încălcările vizează modul de prescriere a reţetelor şi de eliberare a medicamentelor, practicarea ca profesie a activităţii medicale sau farmaceutice de către o persoană, care nu are studiile medicale sau farmaceutice corespunzătoare, precum și practicarea de către persoana autorizată să desfăşoare activităţi farmaceutice a unor genuri de activitate neindicate în licenţă.

În luna mai 2017 au fost inspectați unii fabricanți de medicamente și distribuitori angro de medicamente.

Menționăm că piața farmaceutică din Republica Moldova este asigurată cu medicamente calitative, eficiente și inofensive. Pe parcursul lunii trecute Laboratorul pentru Controlul Calității Medicamentelor a verificat aproape 3 000 de serii de preparate farmaceutice, dintre care 10 au fost rebutate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente