Patru inşi, reţinuţi! Dezactivau sistemele de alarmă la automobilele de lângă centrele comerciale şi furau // VIDEO

O grupare criminală, specializată în furturi de genţi din automobile prin aplicarea metodei de scanare a sistemului de alarmă, a fost anihilată de oamenii legii. Membrii grupării, format din patru indivizi, cu vârstele cuprinse între 28 ani şi 38 ani, originari din regiunea transnistreană şi Chişinău, au fost implicaţi în cel puţin 12 furturi din automobile.

Conform datelor constatate de poliţişti, bănuiţii urmăreau potenţiala victimă când parca automobilul lângă vreun centru comercial. Unul din ei avea rolul să urmărească victima prin magazin, iar ceilalţi aveau posibilitatea să sustragă bunurile materiale, asigurând legătura telefonică în caz de apropierea stăpânului de automobil.

Acţiunile criminale al bănuiţilor au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în preajma unui centru comercial, de unde au sustras bani, carduri bancare şi alte bunuri materiale fără ca proprietarul să-i observe.

Aceştia au fost încătuşaţi într-un parc din centrul capitalei şi escortaţi la Inspectorat pentru audieri şi documentare. Asupra lor poliţiştii au depistat un dispozitiv de model neidentificat, cu ajutorul căruia ar fi dezactivat sistemele de alarmă de la automobil, iar în urmă percheziţiilor autorizate la domiciliile lor au fost depistate şi ridicate mai multe genţi pentru bărbai şi femei, precum şi alte bunuri materiale a căror provenienţă n-au putut-o demonstra.

Actualmente ei se află în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău şi sunt cercetaţi penal pentru furt. Conform legislaţiei în vigoare bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 ani până la 10 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.