Deputat european: Amânarea sau suspendarea asistenței financiare a UE pentru Moldova ar însemna o veste bună pentru Rusia

andi cristea
Foto: independent.md

Şeful delegaţiei Parlamentului European pentru relaţia cu Republica Moldova, eurodeputatul român Andi Cristea, consideră că acordarea celor 100 de milioane de euro suport macroeconomic este un element de presiune pe Guvernul de la Chişinău ca acesta să implementeze reforme.

„Acordarea acestui suport de 100 de milioane de euro este un element de presiune asupra Guvernului Moldovei pentru a implementa reforme care să aducă ţara mai aproape de spaţiul european. Dacă această asistenţă va fi amânată sau suspendată atunci aceasta ar însemna o veste bună pentru Federaţia Rusă. Banii UE sunt foarte bine monitorizaţi şi ei nu pot ajunge în buzunarul cuiva”, a declarat Andi Cristea într-un interviu acordat portalului hotnews.ro, citat de tvrmoldova.md.

Europarlamentarul român şi-a exprimat încă o dată speranţa că la sesiunea plenară de la Strasbourg a Parlamentului European deputaţii vor aproba acest suport pentru Moldova, dar a spus că şi autorităţile de la Chişinău trebuie să respecte recomandările venite din partea structurilor europene.

„Sper ca săptămâna viitoare plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg să adopte această asistenţă macroeconomică. Sper ca majoritatea de la Chişinău să înţeleagă că aceste elemente de condiţionalitate din partea UE vin deoarece noi, europenii, le dorim binele.

Elementul de condiţionalitate a apărut în anul 2015, în urma furtului miliardului şi a crizelor politice”, a mai adăugat Cristea. Parlamentul European a refuzat să aprobe asistenţa de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova după ce la 5 mai PSRM şi PDM au votat în prima lectură proiectul de modificare a Codului Electoral şi introducerea sistemului electoral mixt.

La 16 iunie Comisia de la Veneţia a emis aviz critic pe subiectul schimbării sistemului electoral în Republica Moldova. Comisia a stabilit că proiectul privind trecerea la sistemul mixt, promovat de democraţii şi socialiştii moldoveni, nu a întrunit consensul larg şi lasă loc de numeroase pericole.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente