(STUDIU) Îngrijorător: Cu cât a crescut nivelul mărilor în ultimii 25 de ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nivelul mărilor a crescut în ritm accelerat din anii ’90 până în prezent pe fondul unor valori de temperatură din ce în ce mai mari care au accentuat fenomenul de dezgheț al calotei glaciare a Groenlandei și, ca urmare, scurgerea în oceane a unei cantități semnificative de apă, informează Reuters citând un studiu publicat luni de o echipă internațională de oameni de știință.

Rata anuală de creștere a nivelului mărilor a atins 3,3 milimetri în 2014, de la 2,2 mm în 1993, ceea ce ar putea determina o rată de 33 de centimetri într-un secol în cazul în care situația rămâne neschimbată, conform unei echipe de cercetători din China, Australia și Statele Unite.

Nivelul mărilor și oceanelor a crescut cu circa 20 de centimetri în ultimul secol, iar multe studii științifice prevăd o accelerare continuă în acest secol în condițiile în care încălzirea globală provoacă topirea gheții de pe uscat.

Până în prezent, cercetătorilor le-a fost dificil să afle dacă această rată s-a accelerat, dacă s-a menținut constantă sau dacă a scăzut din 1990 până în prezent. Studiul recent a descoperit că datele satelitare inițiale au exagerat rata de creștere a nivelului mărilor în anii ’90, mascând creșterea rapidă înregistrată în ultima perioadă.

Confirmarea accelerării creșterii nivelului mărilor „subliniază importanța și urgența” identificării modalităților de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de protecție a zonelor joase de coastă, au notat oamenii de știință în jurnalul „Nature Climate Change”.

Dezghețul din zona calotei glaciare a Groenlandei a contribuit cu peste 25% la creșterea nivelului mărilor în 2014 față de doar 5% în 1993, conform studiului condus de Xianyao Chen din cadrul Universității Ocean din China și Laboratorul Național de Știință și Tehnologie Marină Qingdao.

Printre alte surse importante de apă se numără topirea ghețarilor din Himalaya până în Anzi, a calotei glaciare a Antarcticii și o extindere naturală a suprafeței mărilor și oceanelor de la forma cea mai densă la 4 grade Celsius, pe fondul încălzirii.

Un grup de experți ai ONU privind schimbările climatice a susținut în 2014 că nivelurile apelor mării ar putea crește cu până la un metru până în 2100.

Mai mulți experți în probleme climatice care nu au fost implicați în studiu au salutat descoperirile. „Acesta este un avertisment important pentru noi cu privire la pericolele pe care le presupune o creștere a nivelului mării care va continua timp de multe secole, chiar și după încetarea (fenomenului — n.r.) încălzirii globale”, susține într-un comunicat Peter Wadhams de la Universitatea Cambridge.

„O întrebare importantă în domeniul cercetării climatice a fost dacă această creștere la nivel global a nivelului mărilor se accelerează. Acum există o dovadă puternică ce confirmă acest lucru”, a declarat și Brian Hoskins de la Imperial College London.

Creșterea nivelului mării va constitui un pericol pentru zonele joase de coastă, din Miami până în Bangladesh, pentru mai multe orașe, de la Shanghai la San Francisco, și pentru statele insulare mici precum Tuvalu din Pacific, menționează Reuters.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...