Informaţia a fost oferită, pentru Jurnal.md, de către şefa Serviciului de presă al IP Ştefan Vodă şi Căuşeni, Inga Petrov.

Localnicii spun că firul electric a fost rupt de vântul puternic în jurul orei 17.00. Oamenii au chemat serviciile de intervenţie, dar nimeni nu a venit până seara târziu.

Cablul mortal a stat întins pe drum patru ore până în momentul în care s-a produs nenorocirea. 

„Este o tragedie pentru tot satul. Fetiţa era foarte activă la şcoală”, ne-a spus un localnic.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru „încălcarea regulilor de exploatarea obiectivelor energetice”, soldată cu decesul unei persoane. Persoana vinovată riscă închisoare de la 3 la 7 ani.