Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine sunt și ce avere…

Cine sunt și ce avere (în declarații) au noii ambasadori în Franța și SUA

Interviu_ES Aureliu Ciocoi, 17.02.2017_dantomozeiRO 3

În ședința din 23 iunie a Cabinetului de miniștri au fost aprobate candidaturile a doi noi ambasadori. Respectiv, Aureliu Ciocoi a fost numit ambasador al R. Moldova în Statele Unite ale Americii, iar Emil Druc – ambasador al R. Moldova în Franța. Decretele de numire în funcție urmează fi semnate de către președintele Igor Dodon.

Aureliu Ciocoi a fost rechemat din funcția de ambasador al R. Moldova în Republica China prin decizia Guvernului din 24 mai curent, la inițiativa ministrului de Externe, Andrei Galbur. În aceeași ședință, premierul Pavel Filip a declarat că Aureliu Ciocoi își va continua activitatea diplomatică la Washington, SUA.

Potrivit declarației sale de venit și proprietăți, în anul 2015, Aureliu Ciocoi a avut un venit total de 382.413 lei. De asemenea, el a declarat că are două apartamente: unul cu o suprafață totală de 49,8 mp și altul de 132 mp. De asemenea, în anul 2015, Ciocoi și-a cumpărat un automobil BMW 530d, anul de fabricație 2009.

Emil Druc, actualul şef de direcție Generală Cooperare Multinațională din cadrul MAEIE, va ocupa fotoliul de ambasador al R. Moldova în Republica Franceză. Cariera diplomatică a lui Emil Druc include experiența de ambasador în Suedia, Finlanda şi Norvegia.

Familia Druc a obținut în 2015, potrivit declarației de venit, 117 892 de lei și peste 13 mii de euro.  În același act, diplomatul indică două apartamente, unul de 92,5 m.p. și altul de 42,5 m.p. Emil Druc conduce un Mercedes-Benz CDI 220, fabricat în 2013, dar cumpărat în 2014 cu 252 de mii de lei.