Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Nouă penitenciare în care ar…

Nouă penitenciare în care ar putea ajunge Șor dacă sentința devine executorie! Ce condiții de detenție îi vor fi aplicate

La 21 iunie, Ilan Șor, controversatul businessman și primar al orașului Orhei, a fost condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare într-un penitencoiar de tip semiînchis pentru cumul de infracțiuni. Instanța însă a dispus ca Șor să fie eliberat din arest sub control judiciar, iar pedeapsa pentru acesta să fie ispășită doar după ce sentința va deveni executorie. Deși procurorii au cerut 19 ani de închisoare pentru escrocherie (art 190 Cod Penal) şi spălare de bani (243 Cod Penal), instanța nu l-a condamnat pentru pentru instanța însă nu l-a condamnat decât pentru cel de-al doilea articol și înşelăciune sau abuz de încredere. Altfel spus, judecătorul Andrei Niculcea, cel care a ajuns în sistemul judecătoresc în urmă cu doar doi ani, el făcând parte însă și din completul care l-a condamnat la 9 ani de închisoare pe fostul premier Vladimir Filat, a ajuns la concluzia că Șor nu și-a însușit cele 5 miliarde de lei pentru care a fost trimis în judecată.

Atât apărarea, cât și acuzarea, au declarat că vor ataca sentința la Curtea de Apel Chișinău, respectiv, Ilan Șor ar putea ajunge după gratii doar după o decizie a instanței ierarhic superioare. Dacă va fi menținută actuala hotărâre, Ilan Șor și-ar putea ispăși pedeapsa în unul dintre cele nouă penitenciare din R. Moldova unde există sectoare de tip semiînchis, potrivit Departamentului Instituții Penitenciare al Ministerului Afacerilor Interne.

În R. Moldova funcționează trei penitenciare de tip semiînchis:

În alte șase penitenciare, de tip închis, funcționează câte un sectorde tip semiînchis:

În penitenciarul de tip semiînchis, potrivit prevederilor art. 270 din Codul de executare al R. Moldova, condamnaţii sunt deţinuţi cu pază şi sub supraveghere permanentă.

În regim iniţial, care presupune că deținuții sunt repartizaţi în încăperi izolate cu cel mult 4 locuri și pot fi antrenaţi la munci care nu necesită ieşire din penitenciar, condamnaţii se află timp de 6 luni din ziua intrării în penitenciar, însă nu mai mult de o treime din durata pedepsei.

Ulterior, în privința persoanelor este aplicat un regim comun. Respectiv, condamnaţii sunt în drept, în intervalul de timp de la deşteptare până la stingere, să se deplaseze liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia penitenciarului, de asemenea, să fie antrenaţi în munci în afara penitenciarului, cu condiţia asigurării supravegherii permanente.

Deja, în regim de resocializare, condamnaţii sunt în drept de a avea asupra lor şi de a utiliza obiecte de valoare şi bani, pot fi antrenaţi la muncă în afara penitenciarului fără supraveghere, dar și pot beneficia de o deplasare de scurtă durată în anumite condiţii.

În același timp, art. 270  din Codul de executare mai prevede că în regim comun şi în regim de resocializare, condamnaţii pot fi antrenaţi în munci în afara penitenciarului dacă dispun de dreptul de deplasare fără escortă sau însoţire, în condiţiile prevăzute de respectivul cod.

Citiți și:

(video) Ultima oră: Ilan Șor condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare, dar eliberat din arest