Admitere 2017: Pas cu pas. Ce acte sunt necesare pentru înscrierea la liceu în România

bacalaureat_gandul_info-680×365
Foto: PC: moldova.org

România așteaptă și în acest an tinerii basarabeni la studii. Ministerul Educației Naționale din România a făcut publică astăzi metodologiile ce reglementează procedurile de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 – 2018. În acest an, au fost alocate 1.800 de locuri pentru învățământul preuniversitar. Dintre acestea, 950 de locuri sunt fără plata taxelor de școlarizare, cu bursă, iar 850 de locuri sunt fără plata taxelor de școlarizare și fără bursă.

#1. Cerere de înscriere – formular tip (îl găsiţi în arhiva cu metodologia, anexa 2);

#2. Copie după pașaport a candidatului (care atestă domiciliul stabil în străinătate) și copie după paşaport sau carte de identitate al părinţilor/tutorilor legali;

#3. Copia certificatului de naștere, tradus în limba română sau într-o limbă de circulație internațională, după caz;

#4. Declarație pe proprie răspundere, pe baza voinței liber exprimate, de asumare a identității culturale române, potrivit legislației în vigoare, conform Anexei nr. 3;

#5. Declarația notarială a părinților (tutorelui legal) privind școlarizarea elevului/ei minor/e şi toate responsabilitățile ce decurg din școlarizarea elevului/ei pe teritoriul României – in situația în care nu prezintă acest document la depunerea dosarului, candidatul va trebui să îl prezinte la înmatricularea la studii în România;

#6. Copie după adeverinţa cu notele obţinute la evaluarea națională în România (pentru absolvenți de gimnaziu în România);

#7. Copie după foaia matricolă pentru clasele V-VIII, respectiv V-IX (copie) / situația școlară pentru ciclul gimnazial care să cuprindă media generală / an de studiu;

#8. Copie după diplomă/certificat de finalizare a studiilor gimnaziale efectuate în țara de domiciliu;

#9. Copia recomandării ierarhilor sau acordul conducătorilor locali de culte, pentru candidaţii la admiterea în învățământul preuniversitar teologic (după caz);

#10. Declarație notarială pe propria răspundere că nu are buletin/carte de identitate românească (copie legalizată);

#11. Solicitarea părintelui/tutorelui de înscriere a elevului la admitere pentru o clasă inferioară nivelului rezultat din actele de studii, după caz (Model în Anexa A, pagina 3 din document.

 Media de admitere se calculează astfel:
– media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor V–VIII, care are o pondere de 20% – în conformitate cu OMENCS nr. 5077/31.08.2016 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2017 – 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 16 septembrie 2016, astfel:

MA=0,2 x ABS x 0,8 x EN
unde:
MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor V–VIII;
EN = media generală obţinută la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenții clasei a VIII-a.
Media generală şi media de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.

În cazul în care doi candidaţi admiși au medii egale, departajarea acestora se face după următoarele criterii:
– media generală obținută la Evaluarea Națională;
– nota obținută la proba de limbă şi literatură română la Evaluarea Națională;
– nota obținută la proba de matematică la Evaluarea Națională.

#14. Actele în drepul cărora scrie „copie” se prezintă în copie simplă și nu legalizată.

Pentru studiile preuniversitare (liceu sau gimnaziu) dosarele cu acte de studii se depun direct sau se transmit prin poștă la Inspectoratul Școlar Județean Iași, la adresa: Strada Nicolae Bălcescu 26, Iași 700117, în perioada 10 – 17 iulie 2017. Absolvenții de studii gimnaziale din străinătate la fel pot depune dosarul la sediul Ministerului Educației Naționale, str Spiru Haret, nr 10.

#15. Rezultatele concursului de admitere vor fi afișate pe site-ul www.isjiasi.ro (la secțiunea Examene – Admitere), la data de 24 iulie 2017.

#16. Absolvenții de gimnaziu, care nu susțin examenele de Evaluare Națională vor putea să-și continue studiile pe locurile rămase libere după concursul de admitere, exclusiv pe locuri fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă.

Dosarele de înscriere incomplete nu se vor lua în considerare.

Elevii declaraţi admişi beneficiază de:

a) finanțarea taxelor de şcolarizare;
b) bursă lunară care se acordă pe parcursul anului școlar, inclusiv în vacanţele legale, dar nu se acordă pe perioada vacanţei de vară. În timpul vacanţei de vară, elevii pot primi bursă numai în cazul în care sunt reţinuţi la şcoală pentru activităţi curriculare;
c) finanțarea cheltuielilor de cazare în căminele școlare, de la bugetul MEN prin inspectoratele şcolare judeţene/ISMB ;
d) asistență medicală gratuită în caz de urgențe medico-chirurgicale și boli cu potențial endemo-epidemic, în conformitate cu legislația internă în vigoare;
e) transport în aceleași condiții ca și pentru elevii români, potrivit prevederilor legale;
f) alt tip de burse, în conformitate cu legislația în vigoare.

În ceea ce privește școlarizarea în învățământul preuniversitar, elementul de noutate din metodologia de școlarizare pentru anul școlar 2017-2018 vizează tot modalitatea de depunere a dosarelor de candidatură pentru toți românii de pretutindeni.

Precizăm că, în acest an, în total, la sesiunea de examene pentru absolvirea gimnaziului au fost admiși 30115 elevi ai claselor a IX-a din 1110 instituții de învățământ. Sesiunea repetată va fi organizată în perioada 3 – 6 iulie 2017.

Taguri: #Admitere 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente