Trenul de pe cursa Chișinău-Odessa va circula mai des

Calea Ferată din Moldova a anunţat că, începând cu data de 23 iunie, trenul de pe cursa Chișinău – Odessa, care, anterior, circula în zilele de sâmbătă și duminică, va fi repus în circulație inclusiv în zilele de vineri. Orarul va fi valabil până în data de 8 septembrie 2017.

Astfel, conform acordului încheiat de CFM cu reprezentanții căilor ferate din Ucraina, trenul va circula temporar de trei ori pe săptămână. În cazul în care fluxul de pasageri se va menține și anterior, perioada de circulație a garniturii va fi prelungită.

Grație colaborării administrației Î.S. „Calea Ferată din Moldova” cu reprezentanții Serviciului Vamal, dar și sprijinului EUBAM, controlul vamal pentru pasagerii cursei respective este efectuat în incinta Gării Feroviare din Chișinău, înainte de îmbarcarea pasagerilor în tren, iar procedura nu se mai repetă și la frontieră.

Decizia vine în suportul călătorilor, cu scopul reducerii timpului de călătorie. În acest fel, timpul călătoriei a fost redus cu circa 40 de minute spre Odesa și cu aproximativ 50 minute la întoarcere.

Trenul de pe cursa Chișinău – Odesa pornește din stația Chișinău la ora 8:11 și ajunge la destinație la ora 12:25. La întoarcere, trenul pornește din Odesa la ora 16:00 și ajunge la Chișinău la 20:15.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.