Au omorât cu cruzime o bătrână; Doi tineri din Drochia condamnaţi la 31 ani de închisoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi tineri din Drochia condamnaţi la 31 de ani închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni. La insistenţa procurorilor, doi tineri care au săvârşit mai multe infracţiuni, printre care şi un omor cu deosebită cruzime, au fost condamnaţi la detenţie.

Potrivit actului de învinuire, în ianuarie curent, fiind sub influenţa alcoolului, un locuitor al raionului Drochia, a pătruns în gospodăria unei consătene. Agresorul a cerut bătrânei toţi banii din casă, însă după ce victima i-a refuzat, acesta i-a aplicat multiple lovituri cu o bucată de lemn, victima decedând. În cadrul urmăririi penale, procurorii au mai stabilit că inculpatul a mai comis în aceeaşi localitate şi trei furturi cu atragerea minorului în activitate criminală.

Recent, inculpatul, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat pentru acţiunile sale ilegale la o pedeapsă definitivă de 18 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, cu încasarea sumei de 180 mii lei în folosul succesorului părţii vătămate drept prejudiciu moral săvârşit prin infracţiune.

Într-un alt caz, în octombrie 2016, un tânăr din acelaşi raion, fiind în stare de ebrietate s-a luat la ceartă cu un consătean. În urma conflictului, inculpatul i-a aplicat victimei lovituri cu o buturugă, în urma cărora victima a decedat.

Inculpatul, în vârstă de 20 de ani, şi-a recunoscut pe deplin vina, fiind condamnat la 13 ani şi 4 luni de detenţie în penitenciar de tip închis.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...