Banca Mondială va renova 15 şcoli de circumscripţie din Moldova. Proiectul valorează 12 mln. dolari SUA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Din banii Băncii Mondiale, în Moldova vor fi renovate 15 școli de circumscripție, în care învață cel puțin 600 de elevi. Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a aprobat proiectul de ratificare a noului amendament la Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare privind realizarea Proiectului reformei învățământului. Potrivit autorilor, pentru lucrările de renovare vor fi alocate 12 mln. de dolari SUA, care urmează a fi gestionați de Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM), conform procedurilor Băncii Mondiale. Instituțiile au fost selectate în baza a 14 criterii, inclusiv vor fi create condiții pentru copiii cu cerințe speciale.

Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare privind realizarea Proiectului reformei învățământului este un împrumut investițional, finanțat de Banca Mondială și implementat în perioada anilor 2013-2018 în cadrul a trei componente: îmbunătățirea calității educației, optimizarea sectorului educațional și consolidarea capacităților Ministerului Educației în monitorizarea reformei.

În aceeași ședință, deputații au aprobat instituirea Oficiului național pentru memorie militară pe lângă Ministerul Apărării, care va gestiona înființarea și protejarea mormintelor și operelor comemorative de război. La fel, proiectul prevede că înfiinţarea mormintelor de război, a cimitirelor sau a parcelelor de onoare cu morminte de război, reorganizarea, extinderea sau strămutarea lor, în caz de pericol iminent de distrugere, se face în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte.

De asemenea, membrii Comisiei au aprobat amendamentele proiectului legii cu privire la biblioteci care prevăd inclusiv că biblioteca centrală a UTA Găgăuzia va avea statut de centru biblioteconomic al autonomiei, iar din categoria bibliotecilor publice teritoriale vor face parte cele sătești, comunale, orășenești, municipale și raionale din cadrul unității administrativ-teritoriale.

Toate proiectele urmează a fi dezbătute și votate în plenul Parlamentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...