Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.06.2017

Săptămâna viitoare expiră termenul de 180 de zile de aflare pe teritoriul Republicii Moldova al mijloacelor de transport cu numere de inmatriculare străine

Săptămâna viitoare expiră termenul de 180 de zile de aflare pe teritoriul Republicii Moldova al mijloacelor de transport cu numere de inmatriculare străine

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor informează că la data de 30 iunie 2017, expiră termenul de 180 de zile de aflare pe teritoriul Republicii Moldova al mijloacelor de transport cu numere de inmatriculare străine. Prin urmare, recomandăm posesorilor acestor vehicule să achite taxa pentru folosirea drumurilor - Vinieta, pentru toată perioada aflării acestora pe teritoriul Republicii Moldova, în scopul evitării penalităților prevăzute de Codul Contravențional al RM, art 2873.

În cazul unităților de transport introduse pe teritoriul țării de către persoane fizice cu domiciliul în orice alt stat, și care deține permis de conducere în țara în care își are domiciliul, declarate prin acțiune, acestea se pot afla pe teritoriul țării pe un termen mai mare de 180 de zile cu achitarea taxei de 180 de euro, pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile, inclusiv pentru perioadele incomplete ce urmează.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor reamintește că, Vinieta poate fi procurată la orice filială a băncii Moldova Agroindbank, la terminalele de plată (QIWI, Paynet, Paymaster și MMPS), dar și online, accesând pagina web www.vinieta.gov.md, prin intermediul Serviciului Guvernamental de plăți electronice (MPay).

Pentru a simplifica procesul de înregistrare și procurare a vinietei, a fost creat „Ghidul de utilizare”, pus la dispoziția utilizatorului atât pe pagina web a vinietei în compartimentul „Despre”, cât și pe pagina oficiala a Administratiei de Stat a Drumurilor www.asd.md. În cazul completării formularului de plată a vinietei de către operatorii băncii, beneficiarii achită pentru acest serviciu un comision de 7 lei MD sau 1,5% din taxa achitată. Banca va elibera o confirmare de plată a vinietei, care trebuie păstrată pe toată perioada aflării pe teritoriul republicii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus