Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani și șase luni!

Ilan Șor, primarul de Orhei, dar și fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii a Moldovei (BEM), învinuit de escrocherie şi spălare de bani, a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Decizia a fost pronunțată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în lipsa primarului, întrucât, potrivit avocaţilor, acesta are probleme de sănătate. Atât avocatul, cât şi procurorul care instrumentează cazul au declarat că vor contesta decizia instanţei de judecată.

Până la pronunţarea sentinţei definitive, Ilan Şor a fost eliberat din arest la domiciliu şi plasat sub control judiciar.

Ieri procurorul de caz Andrei Băeșu a declarat că a solicitat o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 19 ani, cu privarea dreptului de exercita anumite funcții în cadrul instituțiilor financiare pe un termen de 5 ani.

Primarul oraşului Orhei a fost reținut la sfârşitul lunii iunie a anului 2015. În august 2016, Procuratura Anticorupţie a anunţat că a finalizat urmărirea penală şi a transmis în instanţa de judecată dosarul privind comiterea infracţiunii de escrocherie şi spălare de bani de către fostul şef al Băncii de Economii.

Potrivit procurorilor, Şor fost învinuit că, în perioada 04.11.2014-25.11.2014, ar fi obţinut, prin înşelăciune, peste 5 miliarde de lei de la BEM pe care i-ar fi spălat prin intermediul a zeci de companii offshore, sumă confirmată şi de memorandumul KROLL, prezentat la solicitarea organului de urmărire penală.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.