Alegeri locale noi în luna noiembrie! CEC a dispus azi organizarea scrutinului într-a treia localitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Locuitorii din comuna Plopi, raionul Cantemir, vor fi aşteptaţi la data de 19 noiembrie curent la alegerile locale noi ale primarului localităţii. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi a Comisiei Electorale Centrale, după ce organul electoral a fost informat despre eliberarea mandatului alesului local, în legătură cu demisia acestuia.

Este de menţionat că tot pentru data de 19 noiembrie, anterior, CEC a stabilit desfășurarea alegerilor locale noi ale primarilor în satul Fundurii Noi, raionul Glodeni și comunei Ștefănești, raionul Florești.

Potrivit legii, alegerile locale noi au loc de două ori pe an, primăvara şi toamna, în localităţile care din diverse motive au rămas fără primar. Dacă mandatul de primar este eliberat în ultimul an de mandat până la alegerile locale ordinare, atunci alegeri locale noi nu se organizează.

Ultima dată, CEC a organizat la data de 14 mai curent, alegeri locale noi în şapte localităţi. Atunci, pentru funcția de primar în cele 7 localități s-au înscris în cursă 26 de concurenți electorali. Dintre aceștia, 2 au fost candidați independenți și 24 – desemnați de formațiuni politice.

Cei mai mulți candidați la funcția de primar au fost înregistrați de consiliile electorale de circumscripție electorală Mereni, raionul Anenii Noi și Racovăț, raionul Soroca, câte 7 și, respectiv, 5 concurenți. Pentru funcția de primar în localitatea Țipala, raionul Ialoveni, au fost înregistrați 4 concurenți; pentru localitățile Hirova, raionul Călărași și Pervomaisc, raionul Căușeni – câte 3 candidați, iar pentru satul Ulmu, raionul Ialoveni și orașul Tvardița din raionul Taraclia, câte 2 candidați.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...