(foto) La un pas de a deveni licențiați în arhitectură. Proiectele inovative ale studenților de la UTM, care ar putea remodela Chișinăul

6TV8LH48XP
Foto: Ugur Akdemir

La Departamentul Urbanism și Arhitectură al Universității Tehnice e mare forfotă în aceste zile. Tinerii din anul VI al facultății își demonstrează cunoștințele și abilitățile dobândite pe parcursul studiilor în cadrul proiectelor de licență inovative, care, implementate în câțiva ani, ar reuși să ofere un alt aspect Chișinăului.

O mulțime de idei spectaculoase, proiecte îndrăznețe în domeniul arhitecturii și intenții de a schimba sau remodela orașul în care trăim, toate se înglobează în lucrările studenților, reprezentând inițiativa tinerilor arhitecți care au venit să-și susțină teza de licență în sala de expoziții 9-208, a Universității Tehnice din Moldova.

Am hotărât să prezentăm unele lucrări ale studenților, care ar merita atenția publică și ulterioara implementare.

Complex Sportiv în orașul Chișinău

Autorii, Vladimir Evstigneev și Valeria Evstigneeva, și-au propus să proiecteze un centru sportiv multifuncțional. Dacă ar fi aprobat, proiectul ar necesita investiții de circa 320 de mln de lei, ar fi amplasat în sectorul Buiucani pe un teritoriu de 5 hectare, lângă lacul de la Valea Morilor, în imediata apropiere de străzile Vasile Lupu, Alexandru Plămădeală și Eugen Coca.

Centrul Aviatic

Autoarea acestui proiect este tânăra Larisa Gopleac, care a propus amplasarea unui Centru Aviatic în locul Aerodromului Sportiv din satul Văduleni, municipiul Chișinău. Această școală de aviație s-ar afla la 30 de km de capitala țării și ar prevedea un centru aviatic SMURD, un hotel cu parcare, un hangar, un dispecerat  și o tribună care ușor s-ar asambla sau s-ar dezasambla în corespundere cu viteza sau direcția vântului și în funcție de anumite demonstrații care ar avea loc. Dacă proiectul ar urma să fie implementat, construcția lui ar dura aproximativ nouă ani și ar fi nevoie de investiții în sumă de 136 de mln de lei.

Centru IT

Acest proiect a fost inițiat de tânărul arhitect Artur Homelcu și s-ar amplasa pe 2 hectare în sectorul Buiucani al Capitalei, pe strada Vasile Lupu. Artur optează pentru o arhitectură simplă, cu un aspect exterior minimalist, dar în același timp, multifuncțional și practic, care ar servi perfect îndeletnicirilor celor care au ales cariere în domeniul IT. Un detaliu specific al lucrării sale este fonul metalic al clădirii, care ar reflecta mediul ambiant.

Centru de artă

Daria Cucurudza a propus amplasarea unui centru de artă în zona parcului Valea Trandafirilor din Capitală. Studenta a motivat necesitatea creării unui asemenea centru prin faptul că ar fi ceva inedit pentru orașul nostru, o locație unde tinerii artiști s-ar putea dezvolta într-un mediu favorabil. Pe foaia proiectului Dariei, este prevăzută și o sală pentru expoziții, spațioasă, cu lumină naturală.

Complex Rezidențial ECO

Tânăra arhitectă Daniela Moraru a propus un proiect ce prevede construirea unui complex rezidențial ecologic în orașul Ialoveni. Studenta explică că intenția ei e potrivită în special pentru tinerii care planifică să creeze o familie. Pe teritoriul complexului vor fi amplasate un magazin, o grădiniță și trei tipuri de căsuțe: de 85m2, 145m2 și 185m2. În medie, o căsuță ar costa circa 40 de mii de euro și s-ar construi în aproximativ patru-cinci ani. Prețul și timpul variază în funcție de tipul căsuței.

Centru Media

Proiectul a fost recomandat de Daniela Ignat și reprezintă un centru media care ar îngloba în sine o librărie, un restaurant, câteva săli de conferință, săli de galerie etc. Am putea vedea Centrul în imediata apropiere de străzile Dacia, Lev Tolstoi și Ciuflea. Tânăra arhitectă estimează costurile pentru implementarea proiectului său la aproximativ 72,4 milioane de lei, care vor fi răscumpărați în 10 ani.

Complex Veterinar

Nina Meriacri a recomandat inițierea unui proiect ce constă în construirea unui Complex Veterinar în apropiere de bulevardul Dacia, pe teritoriul Grădinii Zoologice din Chișinău. Proiectul Ninei include o farmacie, o frizerie, un magazin, un hotel, un azil, un parc, toate fiind pentru animale. De asemenea, pe teritoriul complexului vor mai fi o clinică veterinară și o arenă. Dacă ar fi inițiată, construirea complexului ar necesita investiții în sumă de aproximativ 9 mln de lei și nouă ani de lucrări.


Valeria Batereanu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente