Ion Sturza: Shor își va executa ultimul rol „de idiot” util. Va fi condamnat la ani grei de puşcărie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul orașului Orhei, Ilan Shor va fi condamnat la ani grei de închisoare, după ce a „deservit” trei președinți ai Republicii Moldova și doi premieri. Cel puţin asta susţine fostul prim-ministru Ion Sturza.

„A ‘deservit’ cu mult tupeu si dibăcie trei președinti, Voronin, Lucinschi, Dodon. Doi Prim-miniștrii, unul mai complex și altul mai simplu, Filat si Leanca.
Doi “mari afaceriști” Plahotniuc si Platon. Lista poate fi complectată. Între timp, s-a pricopsit și el cu o bancă din care a furat câteva sute de milioane de dolari, un aeroport și multe alte mărunțisuri placate. La fel ca și la clasici, a trădat foștii patroni si parteneri ( vezi exemplul lui Filat si Platon). Numai că lista trădării este cu mult mai extinsă, zeci de ‘personalităti’ foști si actuali. ‘Show must go on’”, a scris Sturza pe o reţea de socializare.

Totodată acesta spune că arestarea lui Shor va da bine la rapoarte, arătând cât de bine lucrează justiția în Republica Moldova.

„Zilele acestea Shor își va executa ultimul rol ‘de idiot’ util. Va fi condamnat la ani grei de puscărie. Meritat, bineînteles. Dar şi un excepţional ‘os’ pentru opinia publică. Luptăm cu corupția. Un lucru mai rămâne sa aflăm, cine este noul stăpân al banilor furați, dar şi al aeroportului internațional Chișinău?”, se mai arată în mesajul lui Ion Sturza.

Astăzi, 21 iunie, în ultima zi când Ilan Shor mai poate fi supus unei măsuri de arest, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, ar putea pronunța sentința în dosarul de escrocherie pe numele acestuia, după ce marți a fost audiat ultimul martor al apărării.

Primarul de Orhei Ilan Shor, care figurează în dosarul privind comiterea infracţiunii de escrocherie şi spălare de bani de la Banca de Economii, apare astăzi în fața procurorilor, după ce marți a fost demarată etapa dezbaterilor judiciare.

Procurorul anticorupție, Andrei Băieșu a cerut trimiterea primarului de Orhei după gratii pentru 19 ani și privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul instituțiilor financiare pe un termen de cinci ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...