Liverpool face un transfer record: Cel mai scump din istoria clubului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liverpool a ajuns la o înţelegere cu formaţia italiană AS Roma pentru transferul fotbalistului egiptean Mohamed Salah, în vârstă de 25 de ani, anunţă BBC.

Gruparea de pe Anfield va plăti 45 de milioane de euro în schimbul egipteanului, sumă care va stabili un nou record în istoria „cormoranilor”. Salah va depăşi sumele plătite pentru Sadio Mane (38 de milioane de euro – Southampton, 2016) şi Andy Carroll (39 de milioane de euro – Newcastle, 2011). Totodată, Salah va deveni cel mai scump jucător din Africa, depăşind recordul stabilit chiar da Sadio Mane, jucător cumpărat în vara trecută de Klopp.

Conform The Telegraph, Salah va ateriza marţi noapte în Anglia, unde va semna contractul cu Liverpool.

Salah ajunge astfel pe Anfield la trei ani după ce Liverpool a fost la un pas să-l cumpere, pe când juca la Basel. Atunci, egipteanul a semnat în cele din urmă pentru Chelsea, pentru 13 milioane de euro, însă nu a confirmat, fiind cedat ulterior la AS Roma, club pentru care a strâns 15 goluri în 31 de meciuri jucate în acest sezon pe Stadio Olimpico.

Liverpool l-a mai transferat în această vară pe internaţionalul englez de tineret Dominic Solanke, liber de contract, după ce i-a expirat înţelegerea cu Chelsea.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...