Cursa franceză se va disputa pentru prima dată după zece ani, însă nu la Magny-Cours, în centrul ţării, ci pe Circuitul Paul Ricard, din sud. În schimb, German Grand Prix revine după ce a lipsit un sezon din calendar, la Hockenheim. Marele Premiu al Malaysiei nu va mai avea loc în sezonul 2018, în care ar urma să se dispute 21 de etape, una mai mult faţă de anul acesta.

Alte schimbări pentru 2018 vizează ordinea curselor, cursa de la Baku urmând a avea loc în aprilie şi nu în iunie, iar Marele Premiu al Rusiei în septembrie şi nu în mai. Luna iulie va fi cea mai aglomerată a sezonului, cu patru curse.