10:35:51 29.03.2024
Stiri

Cazul lui Ilan Șor a ajuns subiect în presa internațională: „Lupta împotriva corupției sau căutarea unui țap ispășitor”?

Social 20.06.2017 13:40 Vizualizări3721 Autor: Ziarul National
Cazul lui Ilan Șor a ajuns subiect în presa internațională: „Lupta împotriva corupției sau căutarea unui țap ispășitor”?


Portalul neweurope.eu a publicat un material de analiză despre cazul primarului de Orhei, Ilan Șor, și arestul de lungă durată al acestuia. Autorii materialului își pun o întrebare chiar din titlul articolului cu referire la acest caz: „Aceasta este lupta împotriva corupției sau căutarea unui „Țap ispășitor”?”.

În material se vorbește despre scrisoarea deputatului european, Lorenzo Fontana, adresată Parlamentului R. Moldova, Guvernului și Procuraturii Generale, prin care europarlamentarul își arată îngrijorarea cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților lui Ilan Șor, fapt care ar fi stârnit nemulțumirea procurorului anticorupției, Viorel Morari, suspectând deputatul de un interes deosebit în acest caz, se arată într-un comunicat de presă al „Partidului Șor”.

Autorului articolului i se pare firesc că europarlamentarul Fontana este preocupat de acest caz, mai ales că „instituțiile europene acordă o mare atenție dezvoltării statului de drept în R. Moldova”, și mai ales transparența procesului de finanțare a reformelor din partea UE. Totodată, ancheta și circumstanțele cazului în care a fost arestat Ilan Șor ar ridica o serie de întrebări și probleme, care nu pot fi trecute cu vederea de către partenerii europeni.

Jurnaliștii de la neweurope.eu consideră că este „firesc și logic” ca deputații europeni să monitorizeze astfel de cazuri, în special după ce au primit mai multe informații despre cazul Șor de la colegii și avocații săi, care au efectuat o vizită oficială la Parlamentul European pe 13 iunie, unde au avut o serie de întrevederi cu oficialii europeni pe această problemă, menționează sursa citată.

Cei de la neweurope.eu mai fac referire la problema unui „proces inechitabil” în cazul Șor, în special la faptul că martorii apărării sunt audiați în doar două săptămâni, iar martorii acuzării – timp de un an. De asemenea, aceștia nu înțeleg de ce din cei 20 de martori ai apărării au fost admiși să compară în fața instanței doar șase.

„Publicația face referire și la faptul că, datorită contribuției și informațiilor furnizate de Ilan Șor a fost posibilă dezvăluirea unor scheme de corupție în eșaloanele superioare ale puterii, fiind condamnat un ex-premierul R. Moldova, dar în același timp, Ilan Șor, cel care a oferit informații și a conlucrat cu ancheta în acest sens, continuă să se afle în arest preventiv aproape un an de zile. Presiunea asupra primarului de Orhei, în opinia colegilor săi, este aplicată în scopul de a pune piedici unui tânăr politician, care intenționează să schimbe viața în bine a cetățenilor R. Moldova”, spun cei de la Partidul „Șor”, care fac referire la materialul apărut.

Săptămâna trecută, și portalul „Euroreporter”, specializat în știri despre activitățile Parlamentului European, a publicat un material dedicat în exclusivitate primarului de Orhei, Ilan Șor. Cei de la „Euroreporter” au relatat despre acțiunile și reformele implementate de Ilan Șor în calitate de politician și primar de Orhei.

Amintim că mandatul de arest pe numele lui Ilan Șor nu mai poate fi prelungit după data de 22 iunie, atunci când se face un an de la plasarea sa în arest la domiciliu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md