Ministrul Andrei Galbur a participat la reuniunea miniştrilor de externe ai Parteneriatului Estic

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a participat, luni la Luxemburg, la ce-a de-a opta reuniune a miniştrilor afacerilor externe ai Parteneriatului Estic (PaE), condusă de înaltul reprezentant al UE, Federica Mogherini, şi comisarul European pentru politica de vecinătate şi negocierile de extindere, Johannes Hahn.

Discuţiile s-au axat pe oportunităţile de intensificare a cooperării în cadrul Parteneriatului în contextul Summit-ului PaE, care va avea loc la 24 noiembrie 2017, la Bruxelles. De asemenea, o atenţie deosebită a fost acordată discutării propunerilor revizuite ale Comisiei Europene şi Serviciului European de Acţiune Externă, din iunie 2017, cu privire la priorităţile şi obiectivele-cheie care urmează a fi realizate în cadrul Parteneriatului Estic, pe parcursul acestui an şi până în 2020.

Potrivit unui comunicat al Diplomaţiei de la Chişinău, în discursul său, ministrul Galbur s-a referit la necesitatea promovării rezultatelor tangibile pentru populație, valorificarea instrumentelor Parteneriatului în scopul realizării reformelor, precum și la setarea unor obiective strategice de cooperare.

La reuniune, a fost exprimat sprijinul pentru o serie de proiecte concrete în cadrul Parteneriatului Estic precum extinderea rețelelor și dezvoltarea infrastructurii de transport (TEN-T), examinarea opțiunilor de reducere a tarifelor la roaming, consolidarea eficienței energetice, extinderea posibilităților de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii.

Ministrul Galbur a informat despre reformele aflate în derulare în Republica Moldova şi a menţionat interesul ţării noastre de a aprofunda cooperarea pe dimensiunile securitate și comunicare strategică.

Referindu-se la perspectivele de lungă durată ale Parteneriatului Estic, șeful diplomației moldovene a accentuat că declarația finală a Summit-ului ar trebui să reprezinte un document vizionar care va stabili priorități nu doar pentru cooperarea sectorială, ci și în sfera dialogului politic.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.